După decizia lui Piţurcă de a se retrage în 2010, şefii FRF iau în calcul aducerea familiei Lucescu. Sursa: Marian Ilie
Din 2010, naţionala de fotbal a României va avea alt selecţioner. Victor Piţurcă, actualul antrenor al tricolorilor, a anunţat, într-un interviu publicat în numărul de ieri al cotidianului „Pro Sport“, că va părăsi prima reprezentativă după Cupa Mondială de peste doi ani, indiferent de rezultatul participării la competiţia programată în Africa de Sud. Mircea Sandu, şeful FRF, nu exclude, pentru viitor, varianta tandemului Mircea Lucescu-Răzvan Lucescu.
„Nu s-a pus problema demisiei de la naţională. Pe de altă parte, sunt decis ca în 2010 să închei socotelile cu echipa naţională. Sper să fie după Campionatul Mondial din Africa de Sud. Nici dacă iau Cupa Mondială nu mă răzgândesc. E suficient şi nu are rost să merg mai departe. Am avut performanţe, vreau să mai am, dar atunci va fi momentul în care va trebui să vină altcineva la naţională“, a afirmat Piţi în respectivul interviu.
Naşu’ nu încearcă să-l întoarcă!
Conducerea FRF a intrat în priză după anunţul lui Piţurcă. Preşedintele Mircea Sandu, care a recunoscut în trecut pentru EVZ că vorbeşte rar cu Piţurcă, n-a părut afectat. Interesant este şi faptul că şeful de la „Casa Fotbalului“ n-a dat niciun moment de înţeles că ar intenţiona să-l întoarcă din drum pe tehncian!
Sandu susţine varianta unui străin, dar are la îndemână şi câteva soluţii interne. „Dintre antrenorii români, în calcul îi avem pe Andone, Rednic, Sabău, Hagi şi ceilalţi antrenori la modă în Liga I, care au performanţe cu echipele de club“, li s-a confesat Sandu ziariştilor români, la Euro 2008.
Surprinzător, într-un interviu acordat ieri cotidianului nostru, Sandu i-a nominalizat pe Mircea şi Răzvan Lucescu ca viitori antrenori la naţională, dar n-a preci