Emilia Sârca, în vârstă de 71 de ani, a plecat pe 11 august din satul ei, Valcău de Sus, judeţul Sălaj, în pelerinajul către Mănăstirea Nicula. Este al doilea an de când parcurge acest
Emilia Sârca, în vârstă de 71 de ani, a plecat pe 11 august din satul ei, Valcău de Sus, judeţul Sălaj, în pelerinajul către Mănăstirea Nicula. Este al doilea an de când parcurge acest drum al "credinţei şi al iertării păcatelor".
"E greu, dar cât mai putem, mergem. Am pornit cu gândul să îmi ajute Dumnezeu să pot umbla şi la copii să le dea bucurie, să-şi poată împlini şi ei dorinţele", a spus Emilia Sârca.
Alături de ea, în mulţime, Ramona Neagu, în vârstă de 21 de ani, studentă în Oradea, dar născută în acelaşi sat cu bătrâna, ţine drumul pelerinilor. Merge pe jos pentru a opta oară la Nicula. "Greu i-a fost şi lui Iisus să pătimească pentru păcatele noastre", a explicat tânăra.
Însetate şi obosite, cele două femei au ajuns ieri la Mănăstirea Nicula. Credincioşii au parcurs 150 de kilometri prin 18 sate şi un oraş. Ca urmare a numărului mare de pelerini, Patriarhia propune ca Sf. Maria să fie recunoscută drept sărbătoare legală.
Credincioşii din satele sălăjene sunt printre puţinii care mai păstrează tradiţia călătoriilor pe jos la Mănăstirea Nicula - Cluj. De Sărbătoarea Sfântei Marii, mii de români au mărşăluit îndurând temperaturi extreme pentru a ajunge la lăcaşurile de cult
Cu tălpile tocite, însetaţi de la caniculă, dormind sub cerul liber şi sleiţi de puteri, pelerinii din Ardeal străbat sute de kilometri pe jos în numele dragostei pentru Dumnezeu.
Cu patru zile înainte de Sărbătoarea "Adormirea Maicii Domnului", pe 11 august, credincioşii din mai multe sate sălăjene se adună în Valcău de Jos, de unde pornesc în procesiune spre Mănăstirea Nicula. În drumul lor străbat 150 de kilometri şi trec prin 18 sate şi un oraş, Gherl