Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rastolita, gazda de nadejde a festivalului Vaii Muresului

Publicat in Zi de zi - Mures, duminică 17 august 2008 ·

Comuna Rastolita, gazdă a Festivalului Comunitatilor Mures-Calimani, a reusit şi în acest an sa prezinte în standul lor traditiile si valorile populare de pe Valea Muresului.

Prin stradania oamenilor de aici se continua pastrarea obiceiurilor si transmiterea lor generatiilor urmatoare.

Principala ocupatie a locuitorilor din zonă este prelucrarea lemnului. Aceasta ocupatie se reflecta si in valorile si traditiile specifice zonei. “Obiectele sunt foarte vechi iar noi continuam sa le pastram. Ne mandrim cu ele si sunt apreciate de foarta multa lume care a venit la acest festival. Obiectele expuse aici sunt foarte vechi”, ne-a mărturisit Vindireu Dorina, reprezentantă a comunei Rastolita.

Daca trecutul este bine structurat şi reliefat de exponatele din standul comunei, problema viitorului este strans legata de procesul de dezvoltarte al comunei si al intregii Vaii a Muresului. Cea mai mare durere a oamenilor din zona o reprezinta drumul care leaga municipiul Reghin de Toplita. Se spera ca, odata cu amenajarea acestui drum, nivelul de dezvoltare al comunei si al intregii zone sa creasca.

Arc peste timp

Valoare portului popular traditional este bine pastrata in Răstoliţa. Casele taranesti scot in evidenta pe cât se poate de bine acest lucru. Primarul localitatii, Mogila Gheorghe continua lupta de păstrare si continuare a traditiilor populare. “Prin activitatea fiecaruia in parte incercam sa reinodam traditiile de pe valea Muresului. Avem proiecte in aceasta privinta. De asemenea, avem in scoală ansambluri de dansuri populare, prin care se incerca transmiterea mai departe, către generatiile viitoare, a valorilor si traditiilor populare”, ne-a declarat Lirca Ioana, director Şcoala Generala Rastolita.

Comuna Rastolita, gazdă a Festivalului Comunitatilor Mures-Calimani, a reusit şi în acest an sa prezinte în standul lor traditiile si valori

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mesaj RO-Alert de furtună în Capitală

Mediafax acum 37 minute
Autorităţile au transmis joi seara mesaje Ro-Alert de furtună în Capitală. „Grindină de dimensiuni medii posibil mari, vijelie cu rafale ce vor depăşi 70-90 km/h, frecvente descărcări electrice, averse torenţiale”, potrivit mesajului

ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2024 – Alianţa PSD-PNL - 48.56%, AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48% / Cine mai trimite reprezentanţi în PE – rezultate parţiale, ora 20.00 / Rezultate finale pentru secţiile din străinătate

News.ro acum o ora
Alianţa PSD-PNL a obţinut 48.56% dintre mandatele de parlamentari europeni, urmată de AUR - 14.93%, Alianţa Dreapta Unită - 8.70%, UDMR - 6.48%, potrivit rezultatelor provizorii transmise, joi, de Biroul Electoral Central. Potrivt BEC, în ceea ce pr

Furtuna ajunge în judeţul Ilfov

Mediafax acum 47 minute
Meteorologii au emis, joi seara, avertizare Cod portocaliu de vreme rea în localităţi din Prahova şi Ilfov. Fenomenele avertizare sunt grindină de medii şi posibil mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi de

DNA redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor / Suspecții, acuzați că au permis funcţionarea fără autorizaţie a pensiunii

HotNews acum 3 ore
Tribunalul Militar Bucureşti a decis joi redeschiderea urmăririi penale în dosarul în care un fost comandant al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova şi o angajată a inspecţiei de prevenire din cadrul acestei instituţii sunt acuzaţi de

Primul sistem de drone Bayraktar, recepționat de Forţele Terestre Române. Când vor fi primele zboruri de instrucţie

Ziare.com acum 3 ore
Forţele Terestre Române au început, în cursul acestei săptămâni, procedurile de recepţie calitativă şi cantitativă a echipamentelor primului sistem de aeronave fără pilot Bayraktar TB2, informează Ministerul Apărării Naţionale (MApN). La încheierea

Marcel Ciolacu: Apostolii austerităţii au greşit din nou

Mediafax acum 2 ore
„Apostolii austerităţii au greşit din nou! Statisticile publicate de BNR arată că, în primele 4 luni ale acestui an, investiţiile străine au crescut semnificativ, ajungând la 3,2 miliarde euro, o creştere de 34% faţă de aceeaşi perioadă a anului tre

Judeţul Argeş, sub avertizare Cod roşu de vreme rea

Mediafax acum 54 minute
Meteorologii au emis avertizare Cod roşu de vreme rea, valabilă până joi, la ora 23.00. Fenomenele avertizate sunt grindină de mari dimensiuni, vijelie puternică cu rafale de 70...90 km/h, averse torenţiale şi descărcări electrice.

Biden şi Zelenski au semnat un acord bilateral de securitate pe 10 ani

Mediafax acum o ora
„Părţile recunosc acest acord face o punte către eventuala aderare a Ucrainei la alianţa NATO”, potrivit acordului. Se precizează că, în cazul unui atac armat sau al unei ameninţări cu un astfel de atac împotriva Ucrainei, oficialii de rang înalt di

SUA, Marea Britanie şi Canada acuză Rusia, într-o declaraţie comună, de complot pentru influenţarea alegerilor din Moldova

News.ro acum o ora
Statele Unite, Marea Britanie şi Canada au acuzat joi Rusia, într-o declaraţie comună, că pune la cale un complot pentru a influenţa rezultatul alegerilor prezidenţiale din octombrie din Republica Moldova şi pentru a incita la proteste în cazul în c

Alegeri prezidențiale 2024. Mihai Tudose: Ideea a fost îngropată, i-am făcut şi de 40 de zile

Capital acum 40 minute
Vicepreședintele PSD, Mihai Tudose, i-a dat replica prim-vicepreședintelui PNL, Rareș Bogdan, în legătură cu declarația acestuia despre câștigarea alegerilor prezidențiale.

Vremea

București
acum

23°
joi

20°/33°
vin.

18°/23°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
Iasi
acum

18°
joi

16°/23°
vin.

15°/18°
sâm.

15°/22°
dum.

12°/26°
Constanta
acum

22°
joi

20°/25°
vin.

18°/24°
sâm.

17°/23°
dum.

18°/24°
Cluj-Napoca
acum

16°
joi

14°/21°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/23°
dum.

14°/25°
Timisoara
acum

17°
joi

14°/24°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/27°
dum.

16°/30°