Dinamo s-a "jucat" aseară cu Buzăul, pregătindu-se pentru marele derby cu Rapid din Giuleşti
Nu s-a schimbat mare lucru în Ştefan cel Mare. Fanii se încăpăţînează să nu vină la stadion, chiar dacă transferul verii în Divizia A se pare că se numeşte Julio Cesar. Că veni vorba, brazilianul a intrat deja în graţiile "cîinilor" încă de aseară, după ce a dăruit tribunelor mingi în culorile echipei.
Să lăsăm marketingul şi să trecem la fotbal. Băieţii lui Rednic au început tare. Primul care a ameninţat poarta a fost Adi Cristea (4), dar mijlocaşul a tras peste poartă. A venit rîndul lui Goian (8), a cărei lovitură de cap a fost scoasă de sub bară de Mincă. Un minut mai tîrziu, Dănciulescu n-a iertat şi l-a executat din centrul careului pe portarul Buzăului. 1-0, iar în Ştefan cel Mare totul e în grafic. Meciul putea fi închis tot de Dănciulescu (17, 28), însă acesta a ratat de fiecare dată singur cu Mincă. Magalhaes, lusitanul de pe banca oaspeţilor, n-are stare. Simte că ceva nu e în regulă şi le cere jucătorilor săi mai mult tupeu, mai ales că la zestre n-au strîns nimic pînă acum.
Partida s-a echilibrat, iar Lobonţ a început şi el să transpire, cea mai mare ocazie fiind a lui Tavares (43), şutul lui fiind scos de "Pisică" de lîngă bară. Repriza s-a terminat nu înainte ca Danciu-gol (44) să-şi răzbune marile ratări şi să mai puncteze încă o dată după ce a fost servit ca la carte de Bratu.
Se simţea nevoia şi de un pic de bună dispoziţie după pauză. Buzoienii s-au simţit imediat, iar Da Silva (48) a deviat o minge şutată de Adrian Cristea în propria poartă. Bratu a făcut repede 4-0, însă acelaşi Da Silva i-a stricat ziua lui Lobby. Spectacol cu "Steluţa", gîndul roş-albilor e deja la războiul cu Rapid. Un altfel de meci!
Dinamo s-a "jucat" aseară cu Buzăul, pregătindu-se pentru marele derby cu Rapid din Giuleşti