Sandra Izbaşa şi Constantina Diţă Tomescu ne-au făcut ieri să trăim gloria olimpică. Chiar dacă eram la zeci de mii de kilometri distanţă de Beijing, am simţit alături de ele cum se

Sandra Izbaşa şi Constantina Diţă Tomescu ne-au făcut ieri să trăim gloria olimpică. Chiar dacă eram la zeci de mii de kilometri distanţă de Beijing, am simţit alături de ele cum se bucură pentru medalia de aur pe care au cucerit-o.

La maraton, Constantina a încântat lumea prin modul în care a câştigat această cursă, iar imaginile cu lacrimile Sandrei Izbaşa au făcut rapid ocolul mapamondului.

Milioane de telespectatori au putut urmări cum două românce au scris, într-o singură zi, istorie la Jocurile Olimpice.

Când s-a intonat imnul României am simţit bucuria de a fi învingător. Cred că este valabil pentru fiecare om din ţara noastră, chiar dacă nu poate participa la această întrecere, să trăiască fiecare clipă atunci când avem reprezentanţi în competiţii.

Cu atât mai impresionante sunt lacrimile Sandrei Izbaşa. Din păcate, toţi olimpicii noştri au ajuns să fie un bun comercial. Nu putem să ne dăm seama cum de un puşti de 17 ani, cum este acest Ricky Rubio, din naţionala de baschet masculin a Spaniei, poate să conducă în teren mari jucători precum Pau Gasol sau Juan Carlos Navarro. Cine a spus că performanţa nu are limită de vârstă a avut dreptate.