Grupul austriac HTI High Tech Industries a anunţat că va redimensiona fabricile pe care le deţine în Germania şi Austria, urmând să îşi relocheze producţia de componente auto în Slovacia şi România (Braşov), unde deţine o fabrică în care produce componente auto de interior şi exterior. Decizia a fost luată pentru a eficientiza compania, ca urmare a încetinirii creşterii economice la nivel mondial, şi vizează restructurarea HTP Automotive, divizie care produce piese auto, se arată într-un comunicat al grupului.
Procesul de relocare se va finaliza până la sfârşitul anului, pentru a contribui la rezultatele financiare ale companiei în 2009, se arată în acelaşi comunicat.
Vânzările HTI au totalizat 99,8 milioane de euro în primul semestru, valoare în creştere cu 33,4% faţă de nivelul de 74,8 milioane de euro atins în prima jumătate a anului trecut. Compania a anunţat că ţintele de vânzări pentru 2008 şi 2009 sunt de 200 de milioane de euro, respectiv 270-300 de milioane de euro. Grupul austriac HTI High Tech Industries a anunţat că va redimensiona fabricile pe care le deţine în Germania şi Austria, urmând să îşi relocheze producţia de componente auto în Slovacia şi România (Braşov), unde deţine o fabrică în care produce componente auto de interior şi exterior. Decizia a fost luată pentru a eficientiza compania, ca urmare a încetinirii creşterii economice la nivel mondial, şi vizează restructurarea HTP Automotive, divizie care produce piese auto, se arată într-un comunicat al grupului.
Procesul de relocare se va finaliza până la sfârşitul anului, pentru a contribui la rezultatele financiare ale companiei în 2009, se arată în acelaşi comunicat.
Vânzările HTI au totalizat 99,8 milioane de euro în primul semestru, valoare în creştere cu 33,4% faţă de nivelul de 74,8 milioane de euro atins în prima jumătate a anului trecut. Compania a anunţat că ţi