Revendicările nasc din ce în ce mai multe poveşti cu oameni aruncaţi în stradă şi lăsaţi fără adăpost. După 30 de ani de stat cu chirie, Marin Chelu şi-a făcut loc, laolaltă cu lucrurile sale, la umbra copacului din faţa casei. A fostei case, revendicată şi câştigată de proprietarul de drept.O masă verzuie, din lemn, un pic scrijelită, stă aşezată la poarta casei. Pe scaun, sprijinindu-se cu coatele de ea, un bătrân cu faţa pătată mănâncă dintr-un corn învelit într-o punguţă de plastic. Micul dejun. Rezemată de picior, o cârjă gri. De partea cealaltă, un cadru din aluminiu care îi e de ajutor când vrea să meargă mai mult. În spate, acoperite cu o folie, să le ferească de praf sau de ploaie, lucrurile strânse în ani: un pat, un şifonier, haine, scaune, o vitrină. Marin Chelu are 65 de ani. De prin ’70 a locuit în imobilul din strada Gheorghe Chiţu, plătind chirie la stat. De câteva zile, stă în stradă. „Locuinţa asta a fost revendicată acum cinci ani. Foştii proprietari au câştigat-o, am mai stat aici o vreme cu contract, acum nu mai pot să rămân“. Pe scurt, viaţa sa. Deschide sertarul mesei şi încearcă să scoată câteva hârtii. Înghesuite, se văd cutii de medicamente, o sticlă de spirt şi mărunţişuri. Un certificat de externare înşiruie câteva diagnosticuri: parapareză spastică, sindrom pseudobulbar, anemie secundară, infarct miocardic sechelar...
La căminul de bătrâni „Acum două zile am făcut un preinfarct. Am stat internat în spital pentru“ - citeşte de pe biletul de externare - „insuficienţă ventriculară stângă, angină pectorală, criză hipertensivă arterială primară“. Bătrânul a rămas fără soţie în urmă cu zece ani. Copii n-au avut. Are un frate, undeva la ţară, dar acela nu-l poate întreţine.
„Am o pensie de cinci milioane. O să-mi fac formele să mă duc la azil, că altundeva n-am unde“. Până atunci, îi rămâne strada şi cerul liber. „Sper să mă pri
