Romania se teme sa nu supere Rusia si renunta, implicit, la strategia sa de securitate nationala in care isi propunea sa devina "vector" la Marea Neagra. Conflictul din Georgia este un test pentru Traian Basescu si pentru politica externa autohtona, prin care Bucurestiul putea sa demonstreze ca are pozitii si principii clare fata de o zona pe care o considera de "interes strategic". Romania opteaza insa pentru expectativa si anonimat, sub pretextul ca pozitiile NATO si UE sunt acoperitoare. Tactica elevului mediocru ar putea insa ascunde planuri curajoase, de care nu trebuie sa stie restul lumii, mai cu seama ca, dupa Statele Unite, Romania pare sa fie principalul furnizor de arme al Georgiei. Totusi, tacerea Romaniei mascheaza nu doar neincrederea in propriile forte sau subaprecierea locului sau sub umbrela Aliantei Nord-Atlantice, ci si o memorie alterata, care refuza sa faca legatura intre hegemonia fostei URSS si impulsurile imperialiste ale actualei Federatii Ruse. Dupa aproape patru ani de discursuri despre rolul important pe care Romania il are la Marea Neagra, pasivitatea presedintelui Basescu fata de conflictele care se dezgheata in aceasta regiune este cel putin ilogica, iar Bucurestiul se plaseaza din nou pe harta actorilor cu politici oscilante. Toate declaratiile dure impotriva Kremlinului facute de seful statului care in anii trecuti a blocat relatiile cu Moscova se dizolva acum intr-o discretie neangajanta. Presedintele a tipat strident cand era preferabil sa taca si tace cand, in sfarsit, ar avea ceva de spus. Romania nu mai este deranjata ca Rusia se comporta ca un camion de mare tonaj care poate parca oriunde si socoteste ca are o responsabilitate marginala in acest joc, de aceea nu condamna, nu denunta si nu reclama dramele din Georgia.

Spre deosebire de presedintii Poloniei, Ucrainei si ai statelor baltice, care nu s-au limitat sa critice Mos