Arghezi, Camil Petrescu, George Călinescu l-au numit pe Carol al II-lea "frumosul Crai" şi i-au lăudat "măreţul prestigiu fizic", "inteligenţa genială", "puterea de muncă fabuloasă".

Arghezi, Camil Petrescu, George Călinescu l-au numit pe Carol al II-lea "frumosul Crai" şi i-au lăudat "măreţul prestigiu fizic", "inteligenţa genială", "puterea de muncă fabuloasă".

Ca grădinarul iscusit/ ce se-ngrijeşte cu răbdare/ De orice pom, de orice floare/ La fel şi tu, Partid iubit/ Ne creşti sub razele de soare." N-aş fi zis că lectura ziarelor din timpul dictaturii regale îmi va aduce din cine ştie ce ungher al memoriei o poezioară învăţată la grădiniţă pentru serbarea sfîrşitului de an, în ultimul deceniu al ultimei dictaturi din istoria României. Preşcolarii mulţumeau din inimă partidului şi conducătorului iubit, stăteau "strîns uniţi" în jurul "tovarăşului Nicolae Ceauşescu", aduceau "prinos de recunoştinţă" pentru copilăria fericită, do­reau "pacea şi o lume fără arme nucleare".

Copiii din urmă cu o jumătate de veac erau îndoctrinaţi la fel. Spre folosul altui "conducător iu­bit" – Regele Carol al II-lea. "Şco­lă­rimea ca­pi­talei sărbătoreşte cu neţărmurit entuziasm pe ocrotitorul şi îndrumătorul ei." Sub acest ge­ne­ric, în preajma zilei de naştere a "Maiestăţii Sale, Regele Carol al II-lea", pe o pagină în­trea­gă din ziarul "România", gazeta oficială a regimului carlist, se înşiră reportaje despre cum au marcat momentul elevii din liceele bucureştene.

Că-i spune regală sau "ceauşistă", dicta­tu­ra tot dictatură e. Şoimii patriei nu ştiau că "iu­besc" un dictator şi foarte probabil nu ştiu­seră nici bunicii lor, pe vremea cînd nu erau bu­nici, ci "străjeri". La capitolul propagandă şi tă­mî­ierea conducătorului, asemănări între re­gi­mul lui Carol al II-lea şi al lui Ceauşescu se gă­sesc cu nemiluita. Ba, pe al