Cum a evoluat literatura romana dupa ’90, cum si-au gasit scriitorii romani cuvintele pentru a putea sa scrie despre sex, cum am ratat capitalul de imagine oferit de Raportul Tismaneanu, cum sa faci interesante pentru cititor scrieri literare care azi nu se mai citesc si despre multe altele intr-un interviu cu criticul literar Nicolae Manolescu. Nicolae Manolescu este in prezent ambasador al Romaniei la UNESCO si traieste de aproape doi ani la Paris.

— Cum e in Franta?

N. Manolescu: Aceasta perspectiva “la doua maini” imi permite sa vin cu lucruri interesante despre scriitori care azi nu se mai citesc Foto: Rompres

— Franta este o tara in care mi-am dorit dintotdeauna sa fiu. Pe vremuri, cand ma gandeam in ce oras as putea trai, in alta parte a lumii, doar Parisul imi venea in minte. Sigur ca mai stiu si alte locuri frumoase care m-ar atrage, dar nu sa traiesc o viata. Sa le vad, sa le strabat, sa le parasesc. In plus, formatia mea este “pe franceza”. Mama mea a fost profesoara de limba franceza. Primele albume cu tari straine pe care le-am vazut erau cu Notre-Dame si Sainte-Chapelle. Cand am fost, acum 41 de ani, prima oara la Paris aveam senzatia de deja-vu, pretutindeni, de parca mai trecusem pe acolo in alta viata. Asa incat ma simt destul de bine, ca pestele in apa, in Paris - dincolo, bineinteles, de tot felul de “socuri” la contactul intre civilizatii diferite.

— Si cum apar diferentele?

— Nu apar totdeauna in favoarea francezilor. Incep sa fie tot mai multe asemanari. Viata politica, de exemplu, este aceeasi. Noi, romanii, ne laudam cu o viata politica mai spectaculoasa, ca sa nu zic altfel. Tot asa e si pe-acolo. E adevarat ca noi suntem mai aproape de Balcani (nu suntem totusi o tara balcanica). Aceleasi lucruri care se petrec atat la ei, cat si la noi, in politica vorbind, la noi capata un aer,