Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Statul major al armatei ruse a anuntat ca a inceput retragerea trupelor din Georgia

Publicat in HotNews, luni 18 august 2008 ·

Statul major al armatei ruse a anuntat luni ca a inceput retragerea trupelor din Georgia, informeaza CNN. Retragerea fortelor rusesti din Georgia a fost anuntata duminica de catre presedintele Dmitri Medvedev, intr-o convorbire telefonica pe care a purtat-o cu omologul sau francez Nicolas Sarkozy. Potrivit acordului de incetare a ostilitatilor, semnat de liderii celor doua parti, trupele Rusiei trebuie sa se retraga de pe teritoriul georgian.

"Dmitri Medvedev l-a anuntat pe Nicolas Sarkozy ca, incepand de maine (luni n.red), Rusia va incepe retragerea contingentului militar pe care l-a trimis in sprijinul fortelor de pace, ca urmare a agresiunii georgiene impotriva Osetiei de Sud", a precizat duminica un comunicat de presa al Kremlinului.

La Paris, presedintia franceza a precizat, dupa discutia telefonica, ca retragerea va incepe luni, "in mijlocul zilei".

Comandantul rus al trupelor din zona orasului Gori, generalul Viaceslav Borisov, anuntase, in cursul diminetii de luni, ca trupele rusesti din Georgia si-au inceput retragerea, dar a fost contrazis de partea georgiana.

"Trupele rusesti si-au inceput retragerea si vor fi inlocuite de forte de mentinere a pacii", a spus generalul, fara a preciza daca aceste miscari de trupe se refera la intreaga Georgie sau doar la regiunea Gori.

Orasul, situat in apropierea provinciei separatiste Osetia de Sud, este considerat un punct strategic care leaga estul de vestul Georgiei.

Gori a fost ocupat de trupele rusesti din momentul in care trupele Moscovei au intrat pe teritoriul georgian.

Tbilisi: Rusia isi fortifica pozitiile in Georgia

Informatia a fost dezmintita imediat de autoritatile de la Tbilisi, care au acuzat Rusia ca isi fortifica pozitiile in Georgia, in afara Osetiei de Sud si in ciuda acordului de incetare a focului care prevede retrager

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine a fost Felix Baumgartner, austriacul care a făcut istorie cu un salt din stratosferă și a murit joi într-un accident de parapantă în Italia

HotNews acum 4 ore
Felix Baumgartner, celebrul parașutist austriac renumit pentru saltul din stratosferă, a murit joi, 17 iulie 2025, în timpul unui accident tragic de parapantă în Porto Sant’Elpidio, provincia Fermo, Italia. Avea 56 de ani și era într-o relație de pe

CFR Cluj a învins pe Paksi și s-a calificat în turul al doilea preliminar din Europa League

Mediafax acum 4 ore
CFR Cluj s-a calificat joi în turul al doilea preliminar al Europa League după s-a impus cu 3-0 în manșa retur din turul întâi preliminar cu formația ungară Paksi. În tur scorul fusese egal, 0-0. Meciul a fost marcat de un moment rar întâlnit în fot

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum 11 ore
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Donald Trump, diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică. Ce este această BOALĂ

Gandul acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a fost diagnosticat cu insuficiență venoasă cronică după ce a fost consultat de medici pentru mai multe umflături la nivelul picioarelor, a anunțat joi Casa Albă. Trump, în vârstă de 79 de ani, a fost supus

Emisiunile zilei vineri, 18 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE Sorana Cîrstea, Irina Begu și Jaqueline Cristian, calificate în sferturile de finală de la UniCredit Iași Open!

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 166 WTA) s-a impus cu 6-2, 6-4 în fața franțuzoaicei Varvara Gracheva (24 de ani, numărul 106 mondial), după o oră și 17 minute de joc în care a dominat-o pe favorita 5. Irina Begu (34 de ani, locul 110 WTA) s-a cali

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 12 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Cod roşu de vijelie, în judeţele Constanţa şi Tulcea / Se așteaptă vânt în rafale de peste 90 de km/h și grindină de mari dimensiuni

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Peste 20 de localităţi din judeţele Constanţa şi Tulcea se află, joi seară, sub avertizare Cod roşu de vijelie, cu vânt puternic, grindină de mari dimensiuni, averse torenţiale şi descărcări electric

FOTO Dezastru la Academia de Poliție, după furtuna din București. Sindicatul Europol denunță corupția și incompetența: „Iată consecințele”

HotNews acum 3 ore
Academia de Poliție „Alexandru Ioan Cuza” din București a fost grav afectată în urma furtunii care a lovit joi Capitala și județul Ilfov. Potrivit imaginilor din spațiul public, acoperișul clădirii principale s-a prăbușit, iar resturi de materiale d

Prezența lui Emil Gânj, căutat de 10 zile pentru crimă, sesizată în Bistrița Năsăud. S-a emis mesaj RO-Alert/ Primar: „Se folosesc și drone și un elicopter”

HotNews acum 9 ore
Locuitorii din zona comunei Lechința, județul Bistrița-Năsăud, au primit un mesaj RO- Alert, prin care sunt informați că Emil Gânj, dat în urmărire generală pentru crimă, a fost văzut recent în județ, relatează publicația locală Bistrițeanul. „În ca

Vremea

București
acum

17°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

24°/40°
Iasi
acum

18°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/28°
dum.

16°/32°
lun.

18°/35°
Constanta
acum

19°
vin.

18°/30°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/29°
lun.

23°/31°
Cluj-Napoca
acum

14°
vin.

14°/24°
sâm.

14°/25°
dum.

17°/30°
lun.

19°/33°
Timisoara
acum

15°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/32°
dum.

19°/36°
lun.

22°/41°