Gabriel Prăjitură este doctor în matematică, profesor la State University of New York, campusul din Brockport (o suburbie a oraşului Rochester). Ca mulţi alţi români stabiliţi în Statele Unite, el s-a întors în vacanţa de vară în ţară. Am stat de vorbă în Craiova, pe o terasă de pe Calea Bucureşti. - Care sunt legăturile tale cu Oltenia? - Sunt oltean, m-am născut la Turceni, acolo am trăit până la zece ani şi am urmat primii trei ani de şcoală. Am venit apoi în Craiova, unde am mers la Şcoala generală nr. 30 din Craioviţa Nouă. Amintiri din Craioviţa Nouă - Povesteai cândva despre iepurii pe care îi fugăreai pe locurile unde se află astăzi Bigul Nou. - Craioviţa Nouă era alcătuită în 1972, când ne-am mutat acolo, din vreo 30 de blocuri aflate în pătratul iniţial, unde era şi şcoala. La sud de actuala Racheta (care nu exista pe atunci) erau nişte barăci pentru muncitori, unde se cumpărau becuri sau ce mai era nevoie, şi mai era un chioşc de lemn, unde se găsea pâine şi lapte. Legătura cu oraşul se făcea cu autobuzele 5 şi 18, pe care trebuia să le iei de la Balta Craioviţei. Către barăci mai erau case, dar de la blocul meu începea câmpul. Am locuit acolo şi când eram la liceu, dar atunci începuse să se construiască şi apoi ne-am mutat într-un alt bloc, în zona unde era Bigul Vechi. - Când a început pasiunea ta pentru matematică? - Probabil prin clasa a cincea (am avut profesoare foarte bune şi la şcoala generală, şi în Liceul „Bălcescu“). E mai ales o formă de curiozitate, nu mult diferită de a vrea să ştii, de exemplu, ce se întâmplă în episodul următor al unui serial sau în volumul doi al unui roman. Numai că în matematică, de cele mai multe ori, volumul doi rămâne să-l scrii tu. Corpul de profesori de la Şcoala nr. 30 era foarte bine pregătit. Erau mulţi tineri, cam ultimii care au venit în Craiova prin repartiţii, după aceea oraşul a devenit închis. Am