Chiar dacă SIF-urile au scăzut dramatic, BIO raportează profit la şase luni După ce a cumpărat, la finalul lui 2007, acţiuni ale SIF Oltenia, SIF Moldova şi SIF Banat-Crişana în
Chiar dacă SIF-urile au scăzut dramatic, BIO raportează profit la şase luni
După ce a cumpărat, la finalul lui 2007, acţiuni ale SIF Oltenia, SIF Moldova şi SIF Banat-Crişana în valoare de peste 32 milioane lei, compania raportează un profit financiar de 1,2 milioane lei la 30 iunie.
Compania a realizat în ultimul trimestru din 2007 o majorare de capital de peste 39 milioane lei, cu aport în numerar. Cu excepţia AVAS, care a primit acţiuni în valoare de 4,33 milioane lei pentru un teren care a intrat în patrimoniul Biofarm, ceilalţi acţionari au adus 34,74 milioane lei.
Fondurile aveau ca obiectiv dezvoltarea companiei, mai ales prin achiziţia unor companii străine de profil prin care să completeze gama Biofarm şi să câştige accesul pe noi pieţe.
Principalele ţinte ale Biofarm erau două companii de dimensiuni mai mici, cu o gamă complementară de produse, una din Ungaria, cealaltă din Ucraina. Cum negocierile erau departe de a se finaliza, acţionarii au decis să folosescă sumele pe termen scurt pentru investiţii pe piaţa de capital.
Investiţia principală a fost cumpărarea de acţiuni SIF, respectiv la principalii acţionari ai companiei: SIF Oltenia (16,42%), SIF Banat Crişana (11,51%) şi SIF Moldova (11,46%). Alocarea portofoliului pare să fi ţinut seama de deţinerile celor trei emitenţi, astfel că aproximativ jumătate din bani au fost direcţionaţi către SIF5, iar câte un sfert către celelalte două SIF-uri, cu un uşor avantaj pentru SIF2.
Dacă realizăm un calcul simplu, pornind de la rapoartele BIO cu privire la achiziţionarea titlurilor SIF, la 30 iunie 2007, portofoliul de peste 32 milioane lei investit în SIF-uri valora numai 19 milioane lei, a