Atat stanga, cat si dreapta sustin ca promoveaza cresterea economica. Ar trebui deci ca alegatorii, in incercarea de a se decide pentru una dintre parti, sa priveasca lucrurile doar din perspectiva alternativei echipelor de management?
Macar de-ar fi asa usor! O componenta majora a problemei in cauza tine de noroc. In anii ‘90, economia americana traia binecuvantarea preturilor mici la energie, a aportului ridicat de inovatii si a unei Chine care oferea tot mai multe bunuri de calitate la preturi din ce in ce mai mici.
Toate aceste elemente s-au combinat pentru a determina inflatia redusa si cresterea economica accelerata din acea perioada.
Meritele presedintelui Clinton si ale lui Alan Greenspan, guvernatorul de atunci al bancii centrale a SUA, sunt reduse – desi, in mod evident, deciziile politice proaste ar fi putut dauna foarte mult. Spre deosebire, problemele cu care ne confruntam azi – scumpirea energiei si a alimentelor si un sistem financiar in degringolada – au fost create, intr-o proportie covarsitoare, de politici gaunoase.
Intr-adevar, exista diferente majore in strategiile de crestere economica – de aici si probabilitatea unor rezultate diferite. In primul rand, diferenta se vede in modul in care este conceputa cresterea. Nu vorbim in acest sens doar de simpla crestere a PIB-ului, ci de o creste durabila a acestui indicator. O crestere bazata pe degradarea mediului, o frenezie a consumului finantata prin datorii, exploatarea resurselor naturale limitate fara reinvestirea profiturilor obtinute – asa ceva nu merita calificativul dezvoltarii durabile.
Apoi, cresterea economica trebuie sa fie participativa, adica cel putin majoritatea cetatenilor sa beneficieze de pe urma ei. Teoria redistribuirii cu taraita nu functioneaza: intr-o perioada de crestere a PIB-ului e chiar posibil ca majoritat