An de an, la anumite sarbatori legale, o buna parte din crestinii din Romania devin violenti. Televiziunile sunt si ele acolo, si atunci ii putem vedea si ne putem ingrozi: mii de credinciosi calcandu-se in picioare ca sa pupe o icoana, dandu-si coate-n gura ca sa puna un deget pe niste moaste sau aplicandu-si lovituri subtile in tibie ca sa fie binecuvantati de un preot care are la dispozitie un set limitat de blagosloviri. Toate astea in numele Domnului. Apoi, Dumnezeu ii rasplateste cu o oala de sarmale. Nu pe toti, ci doar pe cei vrednici. Doar pe cei vrednici sa mai reziste la o tura de imbulzeli ca sa ajunga primii la ele.
De data asta, a fost Sfanta Maria. La mai multe manastiri si biserici din Romania, s-au petrecut lucrurile pe care le-am descris mai sus. In plus, anul asta am vazut o practica crestineasca noua: ture de biserica date in genunchi. O reporterita mai nedusa la biserica si mai nepusa in genunchi o intreaba pe o doamna care se tara prin glod: “mai rezistati?”. Doamna ridica ochii inlacrimati, dar nu de durere, ci de bucurie, precizand ca e o onoare pentru ea sa poata face asta. Marturisesc ca nu prea sunt la curent cu traditiile bisericesti, dar ma intreb: de ce sa inconjuram, romani, biserica in genunchi? De ce nu in limba? Sa se bage o super-oferta: “numai azi, de Sf Maria, credinciosilor care nu se folosesc de maini sau picioare pentru a inconjura biserica li se iarta cu 70% mai multe pacate!”.
Cine le cere oamenilor astia sa faca asta? Dumnezeu? Dar de ce? De ce ar vrea Dumnezeu sa vada niste creatii de-ale lui renuntand la cea mai importanta calitate cu care le-a inzestrat, mersul biped? De ce ar crede cineva ca-l satisfaci pe demiurg injurandu-te si dand capete-n gura in drumul tau spre cele sfinte? Mai, oameni buni, cine v-a cerut voua sa va umiliti? Chiar credeti ca Dumnezeu, daca exista, ar conditiona indeplinirea u
