* Arte marţiale, tensiune şi umor
19 august este data în care asiaticii specialişti în arte marţiale fac legea la Pro Cinema. Comedia, drama şi acţiuna vor marca ziua în care va exista o avertizare de „cod galben”. Ang Lee, cineastul care i-a învăţat pe americani să vorbească chinezeşte, va fi prezent la evenimentul lunii august prin două dintre cele mai populare producţii ale sale - Tigru şi dragon (Crouching Tiger, Hidden Dragon) şi Maestrul Chu (Pushing Hands). Sammo Hung Kam-Bo, cel care a marcat începutul unei ere noi a filmului de arte marţiale, după cum consideră marele Oliver Stone, va fi şi el prezent la Pro Cinema pe 19 august, cu filmul Măcelarul Kung Fu (The Magnificent Butcher).
Regizor şi scenarist al peliculei Maestrul Chu, filmul său de debut difuzat începând cu ora 17.45, Ang Lee abordează în această comedie neagră unele dintre temele sale favorite: inadaptarea culturală şi conflictul între generaţii. Sihung Lung interpretează rolul maestrului Chu, un expert în Tai-Chi care se mută la New York pentru a locui cu fiul său Alex, nora sa Martha şi cu fiul acestora, Jeremy. Deşi principala bătălie în care este implicat protagonistul se dă între tradiţiile culturale chinezeşti şi stilul de viaţă american, filmul nu duce lipsa scenelor spectaculoase de arte marţiale. Maestrul Chu a fost desemnat Cel mai bun film la Festivalul de Film Asia-Pacific. Filmul a mai fost nominalizat şi la 9 Premii Calul de Aur, echivalentul taiwanez al Oscarului.
De 10 ori nominalizat la premiul Oscar şi câştigător a patru statuete, primul film străin care a câştigat peste 100 de milioane de dolari numai în Statele Unite, Tigru şi dragon va fi difuzat de la ora 20. În producţia care l-a impus pe Ang Lee în cinematografia mondială, artele marţiale reprezintă doar „zona cu potenţial de atracţie pentru oamenii de rând”, după cum spune autorul. Dincol