Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şcoala vieţii fără bac

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 august 2008 · · ·

Relaxare în unităţile de învăţământ doljene, unde a început a doua sesiune a examenului de bacalaureat din acest an. Trecuţi prin şcoala vieţii, unii candidaţi au venit nu ca să îi impresioneze pe membrii comisiilor cu cunoştinţele lor sau să ia note mari, ci pentru a lua odată diploma de bac, de care îi întreabă angajatorii.

Emoţiile puştilor de liceu de la bacalaureatul din vară, care stau pentru prima dată în faţa unei comisii şi trebuie să vorbească liber, să arate în câteva minute ce şi cât ştiu, teama că nu vor lua note bune şi că nu vor intra la facultatea dorită au fost înlocuite la sesiunea din toamnă cu relaxare, uneori chiar nepăsare şi ironii. Candidaţii de toate vârstele nu au tremurat pe la uşi, aşteptând să intre în sălile de examen, ci au făcut schimb de impresii de viaţă şi s-au lăudat cu „reuşitele“ lor fără diploma de bac.

Ca să impresioneze profesoarele din comisii au apelat şi la câte un ciubuc, adică un buchet sau un ghiveci cu flori. „Nici nu îmi trebuie mie diplomă, dar e bine să o ai, că nu ştii când te loveşti de ea şi atunci ia-o de unde nu-i. Eu am făcut bani şi fără bac, am o afacere, îmi merge binişor, banu’ vine singur. Omul se descurcă în viaţă şi fără prea multă carte, aşa ca mine, dar de ochii lumii e bine să ai ce pune în ramă. Acum că am luat bacul poate fac şi facultate, masterat şi doctorat“, a spus Vasile de 37 de ani din Filiaşi.

Cu bacalaureatul la muncă în Italia

Cu toate că ştiu că viitorul lor este în străinătate, unii candidaţi s-au întors în ţară ca să îşi dea examenele. „Nu îmi foloseşte prea mult bacul, că eu lucrez în Italia, de patru ani, de când am terminat liceul. Am venit mai mult pentru mama, care îşi dorea foarte mult să îmi iau diploma de bac. De învăţat nu prea am învăţat eu, că mai mult am venit în vacanţă în ţară, dar am luat nouă la probă. Am spus şi eu ce mi-am mai ami

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Primele imagini cu Elena Udrea la ieșirea din închisoare. Ce a declarat fostul ministru

HotNews acum o ora
Elena Udrea a ieșit astăzi, 17 iulie, din închisoare, după ce Tribunalul Prahova a decis să fie eliberată condiționat. Ea a fost așteptată de Adrian Alexandrov, partenerul ei de viață, și de mai mulți avocați. „Îi mulțumesc lui Dumnezeu că această î

Cum motivează Curtea Constituțională că i-a respins sesizarea lui Nicușor Dan pe legea privind combaterea antisemitismului şi xenofobiei

HotNews acum 2 ore
Legea care înăsprește pedepsele pentru fascism, legionarism, rasism sau xenofobie, atacată la Curtea Constituțională de către președintele României, „este clară, precisă și predictibilă”, argumentează judecătorii constituționali decizia de a resping

Elena Udrea, despre Florian Coldea: „Ce faci altora, ți se întoarce ție” / „Vine rândul ca fiecare să plătească”

Gandul acum 50 minute
Elena Udrea, fostul ministru al Turismului, a fost întrebată joi, la ieșirea din Penitenciarul Târgșor, dacă a aflat de problemele penale ale lui Florian Coldea. Aceasta a replicat că știe tot și că „vine rândul ca fiecare să plătească”. „Să ştiţi c

Nicușor Dan va efectua o vizită oficială la Berlin, unde va discuta cu Friedrich Merz și președintele Germaniei

Adevarul acum 3 ore
Președintele Nicușor Dan va efectua, vineri, 18 iulie 2025, o vizită oficială în Germania, unde va discuta cu președintele și cancelarul țării. De asemenea, va participa la o întâlnire cu afaceriști germani, dar și cu reprezentanți ai comunității ro

Poșta Română lansează un nou SERVICIU pentru clienții săi. Ce vor putea face românii, la orice oficiu poștal

Gandul acum 25 minute
Compania Națională „Poșta Română” a anunțat, joi, lansarea unui nou serviciu financiar pentru clienții săi. Acesta le permite atât persoanelor fizice, cât și celor juridice să depună numerar direct pe cardurile bancare, indiferent de emitent. Servic

Ministrul Finanțelor: „Obiectivul nu este să menținem ratingul la o clasă deasupra junk, ci să creștem”

Gandul acum 2 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor, a declarat joi, la o conferință organizată la Bursa de Valori, că România merge într-o direcție bună, însă este nevoie de „o consistență lungă în timp”. Mai mult, ministrul a precizt că obiectivul principal es

INHGA Cod galben și portocaliu de inundații în mai multe județe, printre care Constanța și Tulcea

Ziua Constanta acum 4 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis pentru astăzi, 17 iulie 2025, o avertizare Cod portocaliu de viituri, valabilă până vineri la prânz, pe râuri din 15 județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a

Primele declaraţii ale Elenei Udrea la eliberarea din penitenciar: „Îi mulţumesc fetiţei mele că a venit aici de 150 de ori”

Adevarul acum o ora
Elena Udrea a părăsit joi Penitenciarul Târgşor, după trei ani petrecuţi în spatele gratiilor în urma condamnării primite în dosarul „Gala Bute”.

Canicula a dus consumul de electricitate al Chinei la un nou maxim istoric: 1,5 miliarde de kilowaţi

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Mai multe zile de caniculă pe o mare parte din teritoriul Chinei au dus cererea de electricitate la un nou maxim istoric, de 1,5 miliarde de kilowaţi, în ziua de miercuri, au declarat mai mulţi ofici

General NATO: Pregătirile pentru transferul de sisteme Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs

Gandul acum o ora
Pregătirile pentru transferul rapid de sisteme de apărare aeriană Patriot suplimentare în Ucraina sunt în curs de desfășurare, a declarat joi generalul american Alexus Grynkewich, Comandantul Suprem al Forțelor Aliate din Europa. „Lucrăm foarte înde

Vremea

București
acum

29°
joi

18°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/32°
dum.

20°/36°
Iasi
acum

28°
joi

19°/28°
vin.

16°/21°
sâm.

15°/28°
dum.

16°/30°
Constanta
acum

27°
joi

20°/28°
vin.

17°/28°
sâm.

20°/28°
dum.

21°/29°
Cluj-Napoca
acum

19°
joi

15°/23°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
dum.

16°/30°
Timisoara
acum

16°
joi

15°/21°
vin.

10°/26°
sâm.

16°/32°
dum.

19°/37°