Cu degetele raschirate pieptene, Corneliu Vadim Tudor pare pierdut in nehotarare: sa isi mai dreaga poza de fante politic ofilit sau sa-si smulga sincer parul din cap? Alege, desigur, prima varianta, caci un patriot adevarat, nu-i asa, trebuie sa fie demn chiar si-atunci cand ramane gol.
Iesirea televizata de luni seara a presedintelui PRM a fost una de toata mila. Puternic tranchilizat dupa ultimele sedinte de socuri politice, C.V. Tudor a renuntat la tonul latrat si la maraielile inspumate, preferand sa se gudure, aproape cersind prietenia trecatorilor. Parasit de mai toti cei care ii carau servieta, ii sorbeau cuvintele si ragaiau de placere la auzul mojiciilor sale, isi numara acum curtenii pe degetele de la o mana. I-au mai ramas doar scutierul Funar, un Sancho Panza incalecat invers pe magar, si carturarul ratutit, Bolcas. Din parlamentarii alesi in 2004, jumatate au zburat de sub aripile tot mai jumulite ale vulturului cruciat.
Asa se face ca singurele sale sperante electorale sunt acum desenate in jurul tatuajelor Queridei.
Cam putin pentru cineva care visa sa conduca Romania...
Pana acum, cand partidele politice, impinse de la spate de Occident sa ia distanta, se deziceau de orice colaborare si incercau sa izoleze PRM, Vadim Tudor nu parea deloc temator. Ii avea pe aplaudacii care chiar il faceau sa se creada puternic si iubit. Adunati in jurul sau fie din fascinatia pentru eruditia lui de almanah, fie pentru ca in PRM gasisera unicul refugiu cu porti deschise pentru proscrisi, mai toti acolitii Tribunului si-au luat talpasita cand au simtit ca nu mai au nimic de castigat: verbul i s-a stins, epoca i-a apus.
Acum C.V. Tudor nu mai aude voci. In jurul lui e o liniste datatoare de tiuituri in urechi. Si asta il sperie, il indeamna sa se lege de orice semn de bunavointa, al oricui, in speranta ca inca ma
