Creditele ipotecare acordate pe perioade de rambursare mari prezintă riscul ca, pe parcurs, titularul să înceteze din viaţă. Ca să intre în posesia imobilului, moştenitorii sunt obligaţi să preia şi creditul ipotecar. Din acest motiv, bancherii recomandă clienţilor să încheie asigurare de viaţă, iar uneori poliţa este chiar obligatorie.
În România, solicitanţii de credite pentru locuinţă se pot îndatora pe perioade de până la 40 ani. Vârsta maximă acceptată de bancă la finalizarea contractului poate ajunge până la 75 sau chiar 80 ani, în timp ce speranţa de viaţă la noi este de numai 71,9 ani.
Prin urmare, calculele statistice arată că în anumite cazuri se poate întâmpla ca titularul contractului de credit să decedeze înainte de achitarea integrală a datoriei către bancă.
Într-o astfel de situaţie, drepturile de proprietate precum şi datoriile sunt preluate de moştenitori prin succesiune. În cazul în care nu există o asigurare de viaţă cesionată în favoarea băncii, moştenitorii vor trebui să ramburseze creditul, dacă doresc să intre în posesia imobilului.
Dacă nu deţin toată suma necesară pentru acoperirea datoriei către bancă se vor subroga creditului iniţial contractat de titular şi a scadenţarului pe care acesta îl presupune.
Banca nu poate să refuze acest drept mai ales că, în practică, are tot interesul să îşi recupereze sumele. Singura clauză contractuală care ar putea lăsa o portiţă băncii se referă la riscul asumat pe parcursul derulării împrumutului.
Astfel, băncile îşi rezervă dreptul de a închide împrumutul şi de a executa garanţia în cazul în care riscul asumat prin creditarea clientului ar deveni prea mare. Cu toate acestea, exercitarea acestui drept este rară şi are loc în cazuri extreme.
Moştenitorii pot chiar recurge la reeşalonarea creditului iniţial sau refinanţarea acestuia în cazul în care consideră că noil