Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Basescu, in vizita de gradul zero in Georgia si Ucraina

Publicat in HotNews, marți 19 august 2008 ·

Presedintele Traian Basescu va efectua, in perioada 20-21 august, o serie de vizite de lucru in Ucraina, Republica Moldova, Azerbaidjan, Georgia si Turcia.

In cadrul vizitelor, presedintele va avea convorbiri cu omologii sai Viktor Iuscenko, Vladimir Voronin, Ilham Aliyev, Mihail Saakashvili si Abdullah Gül, precum si cu primul ministru al Turciei, Recep Tayyip Erdogan.

O tema de interes special pentru Romania o constituie dezvoltarea cooperarii in regiunea Marii Negre, prin cresterea implicarii unor actori multilaterali relevanti, precum Uniunea Europeana, NATO si OSCE, precizeaza administratia prezidentiala.

Turneul prezidential vine in contextul conflictului din Georgia, stat care doreste sa devina membru al Aliantei Nord-Atlantice.

De altfel, Romania a fost unul dintre sustinatorii activi ai aderarii Georgiei si Ucrainei la NATO, pozitie exprimata inclusiv in cadrul summitului Aliantei, gazduit de Bucuresti in primavara acestui an.

Sprijin aliat pentru Georgia

Vizita are loc imediat dupa reuniunea ministrilor de externe ai statelor NATO, in urma careia secretarul general al Aliantei, Jaap de Hoop Scheffer, a afirmat ca relatiile acesteia cu Rusia nu mai pot fi aceleasi. Scheffer a atras atentia ca Rusia trebuie sa onoreze toate punctele din acordul de pace cu UE/OSCE, in conditiile in care aliatii nu vad semnale ca acest lucru s-ar intampla.

Cu ocazia aceleiasi reuniuni, ministrii aliati au convenit sa ofere asistenta pentru Georgia, inclusiv printr-un mecanism de consultare pe care NATO il are si cu Ucraina.

Pozitia exprimata de ministrul roman de externe, Lazar Comanescu, la reuniunea NATO, in ajunul deplasarii lui Traian Basescu, a fost ca escaladarea conflictului din Georgia a demonstrat fara echivoc pericolul reprezentat de "conflictele inghetate" din regiunea Marii Negre si d

Articolul in HotNews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident între un TIR și un autocar plin cu copii ucraineni, la Constanța. Patru persoane au fost duse la spital pentru îngrijiri VIDEO

Ziare.com acum 47 minute
Autorităţile din Constanţa au activat Planul Roşu de intervenţie, în noaptea de duminică spre luni, 17 iunie, după un accident între un TIR şi un autocar cu 57 de cetățeni ucraineni, dintre care 42 minori. În urma evenimentului, patru persoane au fo

Accident în Bucureşti între un autoturism şi un microbuz. 12 oameni, la spital

Mediafax acum 51 minute
Un accident cu 12 persoane rănite a avut loc, în noaptea de duminică spre luni, în Piaţa Unirii din Bucureşti. Un autoturism şi un microbuz cu cetăţeni nepalezi s-au ciocnit.

Examenul naţional de bacalaureat începe azi cu evaluarea competenţelor orale

Mediafax acum 51 minute
Probele de evaluare a competenţelor din cadrul primei sesiuni (iunie – iulie) a examenului naţional de bacalaureat 2024 sunt programate în intervalul 17 - 27 iunie. Probele se vor desfăşura după următorul calendar: 17 - 19 iunie: Evaluarea competenţ

Peste 134.000 de candidaţi, aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat, care începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba română

News.ro acum 2 ore
Peste 134.000 de candidaţi, dintre care 119.000 din promoţia curentă, sunt aşteptaţi să susţină examenul de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie. Examenul începe luni, cu proba de evaluare a competenţelor lingvistice de comunicare orală în limba româ

România debutează cu Ucraina, luni, la Euro-2024. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen

News.ro acum 2 ore
Naţionala de fotbal a României debutează, luni, la Campionatul European de fotbal, urmând să întâlnească selecţionata Ucrainei. Meciul are loc de la ora 16.00, la Munchen, în grupa E. Tricolorii au disputat 6 meciuri contra vecinilor, cu 3 victorii

Armata israeliană avertizează cu o escaladare după intensificarea tirurilor de artilerie ale Hezbollah. „Ar putea avea consecinţe dezastruoase”

Ziare.com acum 31 minute
Armata israeliană a avertizat duminică, 16 iunie, că intensificarea tirurilor de artilerie din partea Hezbollahului libanez împotriva Israelului ar putea declanşa o escaladare periculoasă, relatează AFP. Daniel Hagari, purtătorul de cuvânt al armate

Gata de start! Ucraina, primul adversar al „tricolorilor” la Euro 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
România debutează astăzi la Euro 2024, de la ora 16.00, la Munchen, urmând a înfrunta reprezentativa Ucrainei. Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat că prima adversară de la EURO 2024 are experienţa turneelor finale, ceea reprezintă un atu faţă

Anglia învinge cu moţii Serbia cu 1-0, cu o lovitură de cap a lui Bellingham

Mediafax acum 22 minute
O lovitură puternică de cap din prima repriză a lui Jude Bellingham a făcut ca naţionala de fotbal a Angliei să debuteze cu un succes la Euro 2024. Englezii s-au impus duminică cu 1-0 în faţa Serbiei, la capătul unui meci tensionat, în care Three Li

Căldura sufocantă face victime în Grecia Trei turişti găsiţi morţi într-o săptămână, două franţuzoaice dispărute

Mediafax acum 39 minute
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula grecească Corfu. În total, trei turişti străini au fost găsiţi morţi în Grecia, în decurs de o săptămână. Toţi au fost prinşi în capcana căldurii sufocante.

Avertisment al Salvamont Braşov: Ciobanii au început să ducă oile la vale / Recomandăm turiştilor să se deplaseze cu precauţie şi să evite stânele şi zonele cu câini agresivi

News.ro acum 8 ore
Salvamontiştii din Braşov avertizează turiştii asupra pericolului câinilor agresivi care însoţesc turmele de oi şi le cer să evite stânele şi zonele cu câini agresivi. ”Astăzi, salvatorii montani din cadrul formaţiei Salvamont Victoria a Serviciului

Vremea

București
acum

23°
lun.

21°/32°
mar.

22°/33°
mie.

21°/34°
joi

23°/37°
Iasi
acum

18°
lun.

18°/28°
mar.

17°/28°
mie.

19°/32°
joi

21°/27°
Constanta
acum

22°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

16°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

20°/27°
Timisoara
acum

19°
lun.

17°/29°
mar.

17°/32°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°