Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ungurii ospitalieri cu echipele românesti

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 19 august 2008 ·

În anul 2007, doua cluburi de fotbal din judetul Mures au raspuns invitatiilor primite din partea unor cluburi din Ungaria pentru participarea cu echipele la diferite turnee de fotbal. ACS Kinder Sîngeorgiu de Mures si FC Junior Târgu Mures au onorat cu prezenta în aceasta vara doua astfel de turnee.

Aflata în linie dreapta cu pregatirile înaintea începerii sezonului competitional 2008-2009, grupa 1994 antrenata de Dan Moldovan din cadrul clubului ACS Kinder Sîngeorgiu de Mures a participat la sfârsitul lunii iulie, la un turneu în localitatea maghiara Vac lânga Budapesta. ACS Kinder a acces pâna în finala turneului unde a întâlnit echipa gazda, care au învins în final cu scorul de 2-1. ,,Am ajuns în localitatea Vac cu o zi înainte, si pot spune ca totul a fost perfect. Organizatorii acestui turneu au fost foarte ospitalieri cu noi, asigurându-ne gratuit cazarea si masa. Am evoluat pe terenuri de cea mai buna calitate, iar de asemenea arbitrajele au fost corecte”, a declarat pentru cotidianul Zi de zi, antrenorul Dan Moldovan. Alaturi de cele doua echipe la aceasta grupa au intrat în competitie si doua echipe din Polonia si Slovacia. Mai este de adaugat la aceasta grupa de vârsta ca trei dintre copii au trecut de toate selectiile organizate de Federatia Româna de Fotbal si au sanse mari ca acestia sa faca parte din lotul national la aceasta categorie.

O participare masiva

În perioada 8-10 august 2008, la Debrecen a avut loc a XVIII-a editie a Cupei OTP Karneval. La competitie a participat cu succes si FC Junior Târgu Mures. Muresenii au intrat în competitie cu urmatoarele grupe de vârsta: Under 12 (copii nascuti în 1996), Under 11 (nascuti în 1997) si Under 8 (nascuti în 2000).

Toate grupele au avut o comportare meritorie în conditiile în care la startul competitiei s-au aliniat 131 de echipe din opt tari. Cei nascuti în 1996, grupa

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus candidatura pentru alegerile prezidențiale 2025

Ziua Constanta acum o ora
Lidera POT, Anamaria Gavrilă, și-a depus, sâmbătă, 15 martie 2025, candidatura pentru alegerile prezidențiale care vor avea loc în acest an. Citește și: Candidatura lui George Simion a fost validată la alegerile prezidențiale

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 2 ore
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

CCR îi permite lui Victor Ponta să candideze la alegerile prezidențiale 2025

Libertatea acum 18 minute
Curtea Constituțională a transmis sâmbătă, 15 martie, că a respins două contestații împotriva candidaturii lui Victor Ponta, după ce acesta și-a depus candidatura la BEC.

Mesaj RO-Alert în București, pentru dispariția unui tânăr de 14 ani. Oamenii care pot oferi detalii sunt rugați să sune la 112

Libertatea acum o ora
Un mesaj RO-Alert a fost emis de către autorități, după ce un tânăr în vârstă de 14 ani, din București, este dat dispărut. Acesta a plecat de acasă, vineri, 14 martie, și nu s-a mai întors.

Viktor Orban promite măsuri drastice împotriva presei şi ONG-urilor într-un discurs presărat cu teorii ale conspiraţiei: “Urmează curăţenia de Paşte. Insectele au iernat / Vom elimina întreaga armată din umbră”

News.ro acum o ora
Premierul populist al Ungariei, Viktor Orban, a promis sâmbătă că îşi va elibera ţara de cei despre care susţine că lucrează pentru interesele puterilor străine, afirmând că guvernul său de dreapta va elimina o „armată din umbră” globală care serveş

Incendiu într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca/ Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire

News.ro acum o ora
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă după-amiază, într-o cameră aflată la etajul 6 al unui cămin studenţesc din Cluj-Napoca, pompierii intervenind cu trei autospeciale şi reuşind să stingă focul. Aproximativ 200 de persoane au ieşit din clădire, fără a a

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Miting în Piața Victoriei, sâmbătă: "Este momentul să ne facem auziți" - Cine este organizatorul

Ziare.com acum 11 ore
Un miting ”EuRo Manifest” este programat, sâmbătă, de la ora 17:00, în Piaţa Victoriei din Capitală, unde va fi citit Manifestul pentru Europa, un document susţinut de peste 40 de organizaţii civice din ţară şi diaspora şi de mii de oameni din toate

Schi alpin: Elveţianul Marco Odermatt a câştigat marele glob pentru al patrulea an consecutiv

News.ro acum 2 ore
Elveţianul Marco Odermatt a câştigat pentru al patrulea an consecutiv Marele Glob de Cristal, terminând sâmbătă al doilea slalomul uriaş de la Hafjell (Norvegia). El este al doilea schior, după Marcel Hirscher, care câştigă de patru ori la rând Cupa

Premieră! România găzduiește Campionatul European de Șah » Participare record la malul mării

Gazeta Sporturilor acum 4 ore
România găzduiește Campionatul European de Șah, ediția 2025. Competiția se va desfășura în perioada 14-27 martie în Eforie Nord, iar organizatorii așteaptă aproximativ 400 de concurenți din 40 de țări europene.

Vremea

București
acum

19°
sâm.

14°/24°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

sâm.

9°/24°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

18°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

13°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°