Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Petrom sus, SIF-uri jos

Publicat in Romania Libera, marți 19 august 2008 ·

Compania petroliera Petrom a crescut spectaculos spre sfarsitul sedintei de tranzactionare cu 10%, iar cele cinci SIF-uri au scazut pana la un nivel nemaitins din 8 septembrie 2005. Desi pe parcursul sedintei actiunile Petrom au fost tranzactionate la cotatii sub cele de referinta, ultima operatiune a fost realizata la 0,484 lei, pret cu 10% peste nivelul de la finele zilei anterioare. Desi cresterea cotatiei a fost spectaculoasa, tranzactia a fost de numai 314.000 de lei, ceea ce a ridicat rulajul total al acestei actiuni la un milion lei. Cea mai dura scadere intre SIF-uri a fost inregistrata de actiunile SIF Oltenia, care au incheiat ziua la 1,7 lei, pretul fiind cu 6,59% sub cotatia de luni. Tranzactiile cu aceata actiune au insumat 5,5 milioane lei, primul rulaj din piata. Schimburile cu actiuni SIF Transilvania (SIF3) au insumat 2,97 milioane lei, iar titlurile s-au depreciat cu 2,25%, la 0,87 lei, in timp ce actiunile SIF Banat-Crisana (SIF1) au inregistrat o lichiditate de 2,88 milioane lei si o scadere cu 2,52%, la 1,55 lei.

"Scaderi pronuntate pe intreg parcursul sedintei de astazi, indicii atingand noi minime. Cele mai importante corectii au afectat emitentii din sectorul financiar. Finalul sedintei avea sa schimbe radical situatia, in conditiile aparitiei unui ordin important de cumparare la Petrom Bucuresti. La inchidere, cel mai important avans era inregistrat de BET-NG (s2,34%), urmat de BET (s0,81%). In segmentul societatilor de investitii financiare am asistat la un recul important, BET-FI stabilind un nou minim anual, dupa o scadere de 3,75%. La nivelul intregii piete, rulajele s-au ridicat la 30,98 milioane lei (8,76 milioane Euro), in conditiile in care tranzactiile de pe piata Futures au insumat 51,5 mii lei. Pe BVB, lichiditatea a fost de 28,06 milioane lei, in timp ce pe BER valoarea a fost de 2,87 milioane lei. Astazi nu au fos

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Daniel Funeriu şi-a depus candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 22 minute
Fostul ministru al Educaţiei Daniel Funeriu şi-a depus, sâmbătă după-amiază, candidatura, ca independent, la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central (BEC). ”Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României din anul 2025 (B

Victor Ponta anunță că renunță la cetățenia sârbă înainte de ședința CCR care analizează o contestație împotriva candidaturii sale

HotNews acum 53 minute
Victor Ponta, candidat independent la alegerile prezidențiale din luna mai, a anunțat într-un mesaj pe contul său de Facebook că renunță la „cetățenia onorifică pe care a primit-o din partea Parlamentului sârb” în 2018. Decizia sa vine în contextul

Anton Pisaroglu: Da, am reuşit să strâng puţin peste 210.000 de semnături. Totuşi, am decis că e mai bine pentru mişcarea noastră să nu merg mai departe/ Continuăm lupta, dar nu la prezidenţiale. Acolo va fi un simulacru – o mare eroare

News.ro acum 44 minute
Consultantul lui Călin Georgescu, Anton Pisaroglu, care urma să îşi depună candidatura la alegerile prezidenţiale la Biroul Electoral Central sâmbătă seară, a anunţat că a decis să nu ”meargă mai departe”, deşi a adunat peste 210.000 de semnături. ”

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Incidente grave la protestele din Serbia: o mașină a intrat în mulțime, mai multe persoane reținute

Mediafax acum 15 minute
„În suburbia Žarkovo, o mașină a intrat într-o coloană de protestatari, rănind trei persoane, iar poliția a anunțat că l-a reținut pe șofer. În centrul Belgradului, un student și un profesor universitar au fost răniți într-un atac comis de un grup d

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 2 ore
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 4 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina

Gandul acum o ora
Nicușor Dan ar milita pentru netrimiterea trupelor de menținere a păcii în Ucraina, subliniind că vecinătatea cu Rusia ar trebui să excludă România din orice misiune de acest tip. „Situația din Ucraina este diferită din cauza apropierii geografice ș

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 3 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 3 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

24°
sâm.

12°/24°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

10°/22°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

13°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°