Mesajul a fost trimis. Multumesc!

BRD a lansat primul său card cu cip

Publicat in GAZETA de SUD, marți 19 august 2008 ·

BRD-Groupe Société Générale a lansat ieri primele sale carduri cu cip. Acestea sunt duale, dotate atât cu microprocesor, cât şi cu bandă magnetică, şi prezintă avantaje multiple, cel mai important fiind gradul ridicat de securitate, care elimină posibilitatea de fraudă. „Tranzacţiile realizate în mediu offline devin astfel la fel de sigure ca orice tranzacţii autorizate on line. Existenţa cipului permite, de asemenea, creşterea vitezei de procesare a tranzacţiilor“, se arată într-un comunicat emis de bancă. Potrivit acestuia, primele instrumente de plată migrate la noua tehnologie sunt cardurile Maestro şi Cirrus BRD. Acestea vor fi urmate, în cel mai scurt timp, de toate cardurile MasterCard, iar până la sfârşitul acestui an banca va integra noua tehnologie pentru tot portofoliul de carduri. Între timp, cardurile cu bandă magnetică aflate în stoc vor funcţiona normal pe toată perioada validităţii acestora, urmând ca la momentul reînnoirii să fie înlocuite automat cu noua tehnologie cu cip. „BRD este astfel prima mare bancă din România care emite carduri sub standardul EMV (standard tehnologic realizat în comun de organizaţiile Europay, MasterCard şi Visa, ce permite interoperabilitatea cardurilor cu cip cu sistemele de acceptare - ATM-uri şi POS-uri - pentru realizarea de plăţi cu înalt grad de securitate)“, se arată în comunicatul BRD. BRD-Groupe Société Générale a lansat ieri primele sale carduri cu cip. Acestea sunt duale, dotate atât cu microprocesor, cât şi cu bandă magnetică, şi prezintă avantaje multiple, cel mai important fiind gradul ridicat de securitate, care elimină posibilitatea de fraudă. „Tranzacţiile realizate în mediu offline devin astfel la fel de sigure ca orice tranzacţii autorizate on line. Existenţa cipului permite, de asemenea, creşterea vitezei de procesare a tranzacţiilor“, se arată într-un comunicat emis de bancă. Potrivit acestuia, primel

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE face curăţenie în rândul supuşilor lui Putin: Un diplomat rus a fost declarat persona non grata pe teritoriul României

Mediafax acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează că autorităţile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a unui diplomat din cadrul Ambasadei Federaţiei Ruse la Bucureşti, pentru activităţi care contravin prevederilor Convenţiei

Mesajul lui Edi Iordănescu pentru suporteri, după anunţarea lotului preliminar pentru Euro 2024: “Vom da totul pentru voi! Până la final. Indiferent ce se întâmplă!”

News.ro acum 2 ore
Selecţionerul Edward Iordănescu a afirmat, într-un mesaj transmis după ce a anunţat lotul preliminar pentru Euro 2024, că poate garanta oricând că tricolorii dau tot ce au mai bun pe teren, în fiecare secundă din fiecare meci, şi nu cedează indifere

Bărbat arestat preventiv pentru trădare. El vindea secrete militare Rusiei

Press Alert acum 4 ore
Foto: Arhivă Un bărbat a fost arestat preventiv pentru că, în ultimii doi ani, a spionat obiective militare românești sau aparținând NATO amplasate în proximitatea municipiului Tulcea și a trimis informații și fotografii către diplomați din cadrul A

FOTO/ Aeroportul Internaţional ”Avram Iancu” Cluj sărbătorește pasagerul cu numărul 1 milion pe anul 2024

NapocaNews acum 33 minute
Aeroportul Internațional Avram Iancu Cluj, Consiliul Județean Cluj și compania aeriană HiSky au sărbătorit astăzi, pentru a 13-a oară în istoria aeroportului, pasagerul cu numărul 1.000.000 înregistrat în anul 2024. Aniversarea atingerii pragului de

Armata israeliană anunță că a recuperat cadavrele a trei ostatici din Fâșia Gaza

HotNews acum 26 minute
Armata israeliană a anunțat vineri că a recuperat trupurile a trei ostatici reținuți în Fâșia Gaza de la atacul comis de mișcarea islamistă Hamas pe teritoriul israelian la 7 octombrie, care a declanșat războiul în teritoriul palestinian, potrivit A

Gabriela Firea: Parcurile Capitalei sunt abandonate! Au nevoie mâna unui GOSPODAR

Gandul acum 3 ore
De Ziua europeană a parcurilor naționale, Gabriela Firea trage un semnal de alarmă despre starea marilor parcuri bucureștene. Candidatul PSD la primăria Capitalei a acuzat lipsa de acțiune și de interes în ceea ce privește reabilitarea și întreținer

Cod galben de inundații pe râuri din șase județe. Care sunt zonele vizate

Ziare.com acum 3 ore
INGHA anunţă cod galben de inundaţii în şase judeţe, până sâmbătă dimineaţă, 25 mai. Codul galben este valabil începând de astăzi, ora 12:00, până sâmbătă diminața, 25 mai, ora 7:00. „Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a insti

UPDATE - Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă avocatul Doru Trăilă şi un om de afaceri, plasaţi sub control judiciar, fiind acuzaţi de trafic de influenţă / În dosar, vizate şi firme pentru spălare de bani- FOTO

News.ro acum o ora
Fostul prim-adjunct al SRI Florian Coldea, generalul SRI Dumitru Dumbravă, avocatul Doru Trăilă şi omul de afaceri Dan Tocaci au fost plasaţi sub control judiciar, după aproape 15 ore de audieri la DNA, ca urmare a denunţului depus de omul de afacer

Kabosu, câinele din celebra memă „Doge” și simbolul criptomonedei Dogecoin a murit. Anunțul a fost făcut de stăpâna patrupedului

Cancan acum 35 minute
Kabosu, un câine din rasa Shiba Inu, cunoscut pentru fotografia sa virală care a devenit simbolul criptomonedei Dogecoin, a murit vineri în Japonia, conform anunțului făcut de proprietara sa. Sato locuiește în prefectura Chiba, situată în periferia

O fetiță de 10 ani a fost internată în comă, după ce mama sa a dat pe hainele ei cu o substanță toxică ca să scape de purici

Ziare.com acum 2 ore
O copilă de 10 ani din Caraș-Severin a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Louis Ţurcanu” din Timişoara, după ce mama a dat prin casă și pe hainele ei cu o substanță toxică, de uz veterinar ca să scape de purici. Medicii spun că starea pacien

Vremea

București
acum

28°
vin.

14°/28°
sâm.

15°/25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/23°
Iasi
acum

29°
vin.

14°/29°
sâm.

15°/25°
dum.

11°/24°
lun.

10°/14°
Constanta
acum

24°
vin.

15°/24°
sâm.

17°/18°
dum.

15°/18°
lun.

12°/17°
Cluj-Napoca
acum

28°
vin.

13°/28°
sâm.

11°/23°
dum.

11°/22°
lun.

12°/22°
Timisoara
acum

20°
vin.

14°/20°
sâm.

13°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°