Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Le e frică de noi!"

Publicat in Gazeta Sporturilor, marți 19 august 2008 · ·

Mircea Rednic spune că rapidiştii au recurs la gestul de a-l da afară de pe stadion la Galaţi deoarece se tem de Dinamo

Chiar dacă mai sînt 6 zile pînă la derbyul Rapid-Dinamo, războiul psihologic dintre cele două cluburi a început o dată cu evacuarea lui Mircea Rednic de pe arena din Galaţi, acesta fiind împiedicat să urmărească evoluţia viitorului său adversar. "A fost mîna lui Sichitiu şi a lui Zotta, ei nu-l au deloc la inimă pe Mircea de cînd antrena în Giuleşti! Copos nu a ştiut de acest lucru, altfel nu se întîmpla aşa ceva", a explicat unul dintre oficialii "cîinilor".

"S-au speriat de parcă venise Bin Laden"

Rednic a explicat ieri de ce a fost dat afară de pe stadion: "Nu am făcut nici un scandal, voiam doar să urmăresc partida. Dar simpla mea prezenţă i-a speriat, au uitat de meci, de tactică, de tot". "Alergau pe acolo de parcă era Bin Laden în tribună. Tică Dănilescu s-a dus la LPF şi a întrebat ce trebuie făcut ca să pot asista la meci, am cerut aprobare de la ei şi au zis că trebuie să fiu pe una din liste. L-am rugat pe Marius Stan să mă treacă la ei şi a zis că da, în rest nu am mai ştiut eu ce s-a întîmplat. Nu a vrut observatorul să mă lase, a primit un telefon de la Bucureşti, apoi am fost escortat pînă la ieşire ca să fie siguri că plec! Stan era într-o situaţie jenantă, iar eu nu am vrut să creez probleme, să piardă Oţelul cu 3-0, aşa că m-am ridicat şi am plecat la Bucureşti", a spus "Puriul" la Fanatik.

"Nu ştiu dacă Rapid va mai lua vreun titlu"

Antrenorul "cîinilor", care a pus serios umărul la palmaresul giuleştenilor, cucerind un titlu, două Cupe ale României şi o Supercupă, i-a înţepat pe vişinii: "După atîţia ani în care am făcut ceva pentru fotbal şi ca jucător, şi ca antrenor, am luat 2 Cupe, 2 campionate, astea n-or să le şteargă niciodată. Sînt antrenorul care a cîştigat titlul cu Rapid

Articolul in Gazeta Sporturilor >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 3 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Zelenski: Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone în atacul nocturn

Mediafax acum 43 minute
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski declară că Rusia a lansat peste 30 de rachete și 300 de drone într-un atac lansat în noaptea de vineri spre sâmbătă, potrivit Reuters. Atacul a afectat infrastructura critică din Sumî, unde mai multe mii de

Trump a semnat legea privind criptomonedele stablecoin, marcând un pas major spre adoptarea acestora în economia reală

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele SUA, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabileşte un cadru de reglementare pentru criptomonedele stabile, cunoscute sub numele de stablecoin, deschizând calea pentru ca aceste ac

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum o ora
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum 2 ore
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum o ora
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°