Reprezentativa de tineret a Romaniei a plecat ieri dimineata spre Wrexham, unde maine seara va disputa jocul cu selectionata similara a Tarii Galillor din cadrul Grupei 10 a preliminariilor pentru Campionatul European Under 21 din 2009. Elevii lui Emil Sandoi sunt neinvinsi in aceasta campanie, ocupand locul secund cu 11 puncte (trei victorii si doua egaluri). Cele doua remize au fost reusite in fata Frantei, 1-1 la Brest si 0-0 la Iasi. In fruntea clasamentului se afla Tara Galilor cu 15 puncte, dar cu un joc mai mult disputat.
Tara Galilor abordeaza meciul cu tricolorii cu un moral foarte bun, castigand precedentele intalniri cu 4-2 in fata Frantei si 4-0 in fata Maltei. "Suntem pe locul doi si avem de disputat un joc capital pentru noi. In cazul in care pierdem, sansele noastre de a ocupa primul loc in grupa devin aproape nule", a spus selectionerul Emil Sandoi.
Din lotul Romaniei face parte si stefan Radu, jucatorul lui Lazio Roma fiind lasat de Victor Piturca la nationala de tineret pentru a pune umarul la calificarea la Campionatul European de anul viitor. "Nu mergem sa aparam un 0-0. Ne gandim la cele trei puncte si sper din tot sufletul sa ne intoarcem cu o victorie din Tara Galilor", a spus fostul dinamovist.
Un alt jucator pe care Emil Sandoi se va baza cu siguranta este Claudiu Keseru, care a avut o evolutie excelenta in etapa a doua a campionatului Frantei. FC Nantes a terminat la egalitate, 1-1, cu AS Monaco, golul "canarilor" fiind inscris de oradean. "Keseru a evoluat mai putin in ultimul timp, dar acum a inceput sa-si revina. A prins echipa din ce in ce mai des. Eu am mare incredere in el. O sa vedeti un nou Keseru in curand", a spus Sandoi. Reprezentativa de tineret a Romaniei a plecat ieri dimineata spre Wrexham, unde maine seara va disputa jocul cu selectionata similara a Tarii Galillor din cadrul Grupei 10 a preliminariilor pentru