Echipa de futsal City’us Tg.-Mures va disputa duminica finala supercupei României la fotbal în sala. Meciul va avea loc la Sighisoara, duminica de la ora 17 si va opune câstigatoareai Cupei României campioana en-titre a tarii, CS Odorheiu Secuiesc.
Scopul nostru este sa luam supercupa, spune antrenorul echipei muresene, Arthur Melo, dar recunoaste în acelasi timp ca adversarii au câteva avantaje importante. Una ar fi, ca pregatindu-se pentru cupa UEFA la futsal, odorheienii au început pregatirile cu o luna mai devreme, iar celalalt avantaj vine din faptul ca Odorhei practic joaca în aceeasi formatie cu care a câstigat campionatul, un lot omogen, în timp ce City’us s-a intarit în acest sezon cu cinci jucatori portughezi tineri si talentati, pe care doreste sa se bazeze echipa, dar care înca nu au avut timp suficient de acomodare.
Mult mai important este câstigarea campionatului însa, iar în acest sens Melo nici nu concepe altceva decât titlul. Campionatul, care va începe în 7 septembrie se va disputa într-un format diferit, liga 1 se va compune din doua serii, Est si Vest, cu câte opt echipe, care vor disputa patru tururi în sezonul regulat. În seria Vest cea mai redutabila adversara se anunta CIP Deva, care va avea un avantaj greu de contrablanasat: cele trei echipe concitadine care vor participa si ele în campionat. Tot în seria Vest se va mai afla Futsal Craiova, un alt adversar dificil.
Echipa de futsal City’us Tg.-Mures va disputa duminica finala supercupei României la fotbal în sala. Meciul va avea loc la Sighisoara, duminica de la ora 17 si va opune câstigatoareai Cupei României campioana en-titre a tarii, CS Odorheiu Secuiesc.
Scopul nostru este sa luam supercupa, spune antrenorul echipei muresene, Arthur Melo, dar recunoaste în acelasi timp ca adversarii au câteva avantaje importante. Una ar fi, ca pregatindu-se pentru cupa UEFA la fu