Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) se va reuni nu pe 21 august, aşa cum era stabilit iniţial, ci pe 4 septembrie, pentru a dezbate propunerea ministrului justiţiei, Cătălin Predoiu, de a o numi pe consiliera sa, procurorul Monica Şerbănescu, în locul lui Daniel Morar, la şefia DNA.
În timp ce surse CSM, citate de Mediafax, susţineau că ministrul nu a trimis Consiliului propunerea sa şi că, în plus, este plecat în vacanţă, Ministerul Justiţiei anunţa că altele sunt, de fapt, motivele care stau la baza amână rii şedinţei. Concret, MJ anunţa, într-un comunicat, că Predoiu a trimis CSM cererea de avizare a propunerii sale (de a o numi pe Monica Şerbănescu în funcţia de procuror- şef al DNA). „Însă, din informaţiile deţinute, CSM urma să se reunească pe 21 august pentru a analiza contestaţiile depuse de candidaţii înscrişi la admiterea în Institutul Naţional al Magistraturii. Consiliul a amânat şedinţa pentru 4 septembrie, ca urmare a lipsei contestaţiilor“, a precizat MJ.
Potrivit legii, ministrul justiţiei propune numirea procurorilor-şefi, CSM emite un aviz consultativ, însă doar preşedintele ţării poate decide asupra numirii acestora.