Şeful Statului Major al Armatei Terestre din Franţa a emis o directivă adresată soldaţilor francezi, în care le cere să fie moderaţi în ceea ce priveşte publicarea pe site-uri, bloguri sau forumuri a informaţiilor privind diverse operaţiuni militare, informează Mediafax. “Divulgarea unor astfel de informaţii ar putea fi folosită de delincvenţi şi poate periclita operaţiunile în derulare, siguranţa soldaţilor noştri şi eventual a familiilor lor. În contextul dezvoltării comunicării şi consolidării angajamentelor noastre militare, este imperativ să nu subestimăm aceste vulnerabilităţi şi să încercăm să le facem faţă “, a explicat colonelul Jacques-Olivier Mestre, purtător de cuvânt al serviciului de presă al forţelor militare terestre franceze.
Potrivit noului Statut al Militarilor francezi, soldaţii beneficiază, teoretic, de libertate de exprimare. Cu toate acestea, ei trebuie să păstreze discreţia în ceea ce priveşte operaţiunile în care sunt implicaţi. Deşi folosirea blogurilor militare nu este o activitate populară în Franţa, aşa cum este cazul în SUA, reprezentanţii armatei franceze sunt neliniştiţi de informaţiile difuzate online prin intermediul acestui tip de bloguri. (A.I.)
Şeful Statului Major al Armatei Terestre din Franţa a emis o directivă adresată soldaţilor francezi, în care le cere să fie moderaţi în ceea ce priveşte publicarea pe site-uri, bloguri sau forumuri a informaţiilor privind diverse operaţiuni militare, informează Mediafax. “Divulgarea unor astfel de informaţii ar putea fi folosită de delincvenţi şi poate periclita operaţiunile în derulare, siguranţa soldaţilor noştri şi eventual a familiilor lor. În contextul dezvoltării comunicării şi consolidării angajamentelor noastre militare, este imperativ să nu subestimăm aceste vulnerabilităţi şi să încercăm să le facem faţă “, a explicat colonelul Jacques-Olivier Mestre, purtă