11:10 • Cei patru au fost aduşi astăzi, la DNA, pentru noi audieri şi pentru a li se aduce la cunoştinţă că s-a extins perioada cercetărilor pentru anul 2008 inclusiv, a declarat avocatul Ilie Iordăchescu, unul dintre apărătorii din dosar.
Cei patru au fost aduşi astăzi, la DNA, pentru noi audieri şi pentru a li se aduce la cunoştinţă că s-a extins perioada cercetărilor pentru anul 2008 inclusiv, a declarat avocatul Ilie Iordăchescu, unul dintre apărătorii din dosar.
ACUZE. Avocatul a mai spus că este vorba şi despre autodenunţuri, dar că acestea nu au fost discutate la audieri. Printre cei audiaţi în prezent de procurorii anticorupţie se află fostul şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor al judeţului Argeş, Codruţ Vlăşceanu, şi adjunctul său, Vasile Voinea.
Magistraţii Curţii de Apel Bucureşti au emis, vineri, 15 august, mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele şefului de post din Băbana - Argeş şi al angajatului de la Evidenţa Populaţiei Argeş, reţinuţi cu o zi înainte de DNA în scandalul permiselor auto. Conform unor surse judiciare, poliţistul Laurenţiu Neagoe şi Florin Badea Boroiu, de la Evidenţa Populaţiei, sunt acuzaţi de aderare la grup infracţional organizat şi fals. Neagoe mai este acuzat de procurori de faptul că a facilitat mai multor clienţi ai reţelei de la Serviciul Permise Auto Argeş transferul domiciliului în comuna unde era şef de post. Potrivit aceloraşi surse, şeful de post ruga diferiţi cetăţeni din comună să ia în gazdă diferite persoane, fără să le spună sătenilor despre ce este vorba de fapt. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins, pe 12 august, ca nefondate recursurile declarate de cei 20 membri ai reţelei din scandalul permiselor auto Argeş împotriva deciziei Curţii de Apel Bucureşti din 8 august, prin care s-a dispu