de Răzvan Prepeliţă
Epuizată de durere, cu mâinile amorţite de pumnii strânşi prăbuşirea femeii era inevitabilă. Pentru o clipă i se păru că aude copilul plângând. Tăcerea lui o înjunghia. Durerea era de nesuportat, încercă să plângă, dar lacrimile crispării se epuizaseră demult. Intenţionă să se ridice. Nu reuşea. Din cauza rugăciunilor femeia nu îşi mai simţea genunchii. Privirea era fixă, căci urma să clipească numai ghidată de răsuflarea lui. Îi atinse degetele, însă nu simţi decât geamul incubatorului. Apoi îşi aplecă încet capul într-o parte. Degeaba se uita, viaţa nu apăruse. Lupta lui de abia începuse.
Sute de astfel de drame îngroaşă statisticile an de an. Puneţi o mamă trecută printr-o astfel de experienţă să citească comunicatul clubului Rapid. Apoi domnule Zotta, domnule Sichitiu, vă rog încercaţi să cântaţi împreună cu ea: “Suntem peste tot acasă!…”.
de Răzvan Prepeliţă
Epuizată de durere, cu mâinile amorţite de pumnii strânşi prăbuşirea femeii era inevitabilă. Pentru o clipă i se păru că aude copilul plângând. Tăcerea lui o înjunghia. Durerea era de nesuportat, încercă să plângă, dar lacrimile crispării se epuizaseră demult. Intenţionă să se ridice. Nu reuşea. Din cauza rugăciunilor femeia nu îşi mai simţea genunchii. Privirea era fixă, căci urma să clipească numai ghidată de răsuflarea lui. Îi atinse degetele, însă nu simţi decât geamul incubatorului. Apoi îşi aplecă încet capul într-o parte. Degeaba se uita, viaţa nu apăruse. Lupta lui de abia începuse.
Sute de astfel de drame îngroaşă statisticile an de an. Puneţi o mamă trecută printr-o astfel de experienţă să citească comunicatul clubului Rapid. Apoi domnule Zotta, domnule Sichitiu, vă rog încercaţi să cântaţi împreună cu ea: “Suntem peste tot acasă!…”.
