Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consens in sedinta CL Cernavoda

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 20 august 2008 ·

17 proiecte de hotarari, din cele 25 initiate de primarul Mariana Mircea, au fost aprobate cu maximum de voturi. Spre deosebire celelalte localitati din judet, unde se duc adevarate lupte pentru ca alesii consilieri sa ajunga la un consens, la Cernavoda, surpriza este una placuta, in ciuda prezicerilor celor mai sceptici. La cea de-a doua convocare in sedinta de Consiliu Local, care a avut loc in cursul serii de luni, toti cei 16 consilieri prezenti au votat pentru aprobarea majoritatii proiectelor initiate de actualul edil al orasului, indiferent de culoarea politica. Unul dintre cele mai importante a vizat inchiderea circulatiei rutiere in centru si transformarea acestuia intr-o zona de promenada. Printre cele aprobate cu maximum de voturi au fost cele care au vizat aprobarea organigramei si stabilirea functiilor publice ce vor fi utilizate in cadrul aparatului de specialitate, dar si transmiterea in folosinta gratuita, catre Compania Nationala de Investitii, a unui teren in suprafata de 3.300 metri patrati, pentru construirea unei sali de sport. De asemenea, a fost aprobata si initiativa care viza schimbarea destinatiei unui teren in suprafata de 1.599 de metri patrati pentru amenajarea unei parcari pentru masinile de mare tonaj, dar si pe cel care vizeaza rectificarea bugetului pe anul 2008. Doar cinci proiecte de pe ordinea de zi au fost amanate pentru o sedinta ulterioara, sub pretextul ca necesita o analiza mai amanuntita. La incheierea sedintei, Mariana Mircea a dat consilierilor mai multe informatii referitoare la programul integrat de reabilitare a sistemelor de alimentare si canalizare a statiilor de tratare a apei potabile, dar si celor de epurare. A fost propusa si realizarea unor studii de fezabilitate pentru reabilitarea sistemului de alimentare cu apa a orasului, extinderea retelelor de canalizare apa menajera si pluviala in cateva din cartie

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cine și-a depus candidatura la BEC în ultima zi, fără semnături

Libertatea acum 44 minute
Remus Pricopie, rectorul SNSPA, a anunțat sâmbătă seară, 15 martie, că și-a depus candidatura la alegerile prezidenţiale chiar dacă dosarul său nu are liste de semnături, iar acest lucru va atrage automat invalidarea din partea BEC.

Peste 200 de persoane, la mitingul ”EuRo Manifest” de la Iaşi

News.ro acum 3 ore
Peste 200 de persoane au participat, sâmbătă seară, la mitingul ”EuRo Manifest” din Piaţa Unirii din Iaşi.

Bijuterii în sumă de 2,5 milioane lei,confiscate şi amenzi de 35.000 lei, în urma unor controale ANPC la comercianţi de bijuterii

G4Media acum 40 minute
Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor au derulat, în perioada 14-15 martie, împreună cu reprezentanţii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, o serie de acţiuni de control la operatorii economici care active

VIDEO Elena Lasconi: Avem un proiect de lege prin care putem să facem un pic de curățenie pe TikTok / Cei de la CNA ar trebui să fie și mai fermi. Există cel puțin două televiziuni unde oamenii își fac de cap

HotNews acum 25 minute
Elena Lasconi, liderul și candidata USR la alegerile prezidențiale, a declarat sâmbătă pe B1 TV că partidul său a elaborat un proiect lege pentru moderarea conținutului de pe platforma TikTok, astfel încât „fake news-ul să fie dat jos în maximum 15

Șeful Telegram, Pavel Durov, a plecat din Franța pentru „câteva săptămâni” în Dubai

HotNews acum o ora
Fondatorul Telegram, Pavel Durov, vizat de o anchetă la Paris pentru complicitate la activități infracționale, a părăsit Franța sâmbătă cu permisiunea autorităților, a aflat AFP din trei surse apropiate cazului, relatează Agerpres. În urmă cu câteva

UPDATE - Mesaj RO-Alert transmis în Bucureşti, după ce un băiat de 14 ani a plecat de acasă, vineri/ Adolescentul a fost găsit

News.ro acum o ora
Autorităţile din Bucureşti au transmis, sâmbătă după-amiază, un mesaj RO-Alert prin care solicită sprijinul populaţiei pentru găsirea unui adolescent de 14 ani care vineri a plecat de acasă. Băiatul a fost găsit.

Jandarmii au găsit obiecte şi substanţe interzise la suporterii echipei Steaua, la intrarea în Bucureşti. Zeci de fani au ajuns la secţia de poliţie

News.ro acum 3 ore
Jandarmeria Capitalei anunţă că, în contextul meciului din Liga a II-a între echipele AFC Câmpulung Muscel şi Steaua Bucureşti, de la Câmpulung, s-au luat măsuri în privinţa a zeci de suporteri ai Stelei la care s-au găsit obiecte şi substanţe inter

SUA au lansat o acţiune militară împotriva grupării rebele houthi din Yemen

G4Media acum o ora
Statele Unite au întreprins o „acţiune militară decisivă şi puternică” împotriva grupării rebele houthi din Yemen, a anunţat sâmbătă preşedintele Donald Trump pe reţeaua sa Truth Social, transmite Agerpres. „Astăzi, am ordonat armatei Statelor Unite

Macron dezvăluie planul pentru o forță de menținere a păcii în Ucraina, cu „mii de soldați”, fără permisiunea Rusiei

HotNews acum o ora
Președintele francez, Emmanuel Macron, preconizează că o ipotetică forță de menținere a păcii în Ucraina ar fi formată din „câteva mii de oameni pentru fiecare țară” și nu ar avea nevoie de aprobarea Rusiei, transmite EFE, citată de Agerpres. Într-u

Ilie Bolojan, după summitul convocat de Starmer: România continuă sprijinul pentru Ucraina

Libertatea acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a participat sâmbătă la un summit virtual convocat de premierul britanic Keir Starmer, unde a subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina.

Vremea

București
acum

16°
sâm.

14°/25°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

1°/7°
Iasi
acum

sâm.

6°/24°
dum.

5°/9°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

17°
sâm.

12°/21°
dum.

9°/17°
lun.

5°/10°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

11°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/11°
lun.

-1°/6°
mar.

-3°/2°
Timisoara
acum

12°
sâm.

12°/20°
dum.

6°/12°
lun.

1°/8°
mar.

-1°/6°