Mesajul a fost trimis. Multumesc!

American Water Spaniel, un companion desăvârşit

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 20 august 2008 ·

Rasa American Water Spaniel are o origine deosebită. Experţii cred că a apărut în America, pe la mijlocul secolului trecut, şi că provine din încrucişarea dintre un Spaniel de apă irlandez şi un Retriever cu blană buclată. American Water Spaniel s-a dezvoltat în Statele Unite ca un câine de vânătoare şi a fost dresat pentru a descoperi ambarcaţiunile uşoare cu care navigau indienii pe râuri, gen skiff sau canoe, activităţi pe care le executa cu mare uşurinţă. American Water Spaniel este un câine activ, musculos, cu aspect armonios, conform site-ului American Kennel Club - American Water Spaniel. Are talie mijlocie şi este robust - trăsături tipice câinilor spaniel. Înălţimea este cuprinsă între 25 şi 45 cm, iar greutatea variază în funcţie de sex: masculii cântăresc 20 kg, iar femelele, 11 kg. Exemplarele acestei rase sunt bine legate, având forţă şi eleganţă în acelaşi timp. Au un cap bine conturat, de lungime medie, craniul lat şi compact, fruntea acoperită cu păr scurt şi neted. Urechile lungi şi late, în formă de pară, sunt ataşate în linie cu ochii, acoperite cu bucle dese de păr, şi le atârnă pe lângă cap. Ochii sunt rotunzi, bruni sau de culoare închisă, cu o privire inteligentă şi vioaie. Nasul, care este negru sau maro, are nările bine dezvoltate, pentru a asigura buna dirijare a câinelui. Gâtul este de lungime medie, puternic şi musculos. Trupul este viguros, pieptul adânc, dar nu prea lat, spatele drept şi puternic. Picioarele anterioare sunt puternice şi perfect drepte, cele posterioare, robuste şi musculoase. Coada, de lungime mijlocie, uşor curbată, purtată vesel, ceva mai jos de linia spatelui, este acoperită complet cu păr. Blana este bogată şi deasă, buclată, permiţându-i câinelui să reziste în apă şi la intemperii.

Temperament Exemplarele rasei au temperament pronunţat, sunt inteligente, vioaie, devotate şi afectuoase. Sunt uşor de dresa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM Avertizare de cod galben de vânt puternic în mai multe județe ale țării

Ziua Constanta acum o ora
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o nouă avertizare de cod galben de de vânt puternic. Potrivit ANM, intervalul de valabilitate al avertizării este 15 iulie, ora 12.00 – 15 iulie, ora 21.00. Fenomene vizate sunt : instabilitate at

Ministrul Finanțelor anunță că nouă șefi din ANAF au fost schimbați din funcție

Ziua Constanta acum 53 minute
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, anunță marți dimineață că noua conducere a ANAF a schimbat din funcție nouă dintre cele 15 persoane cu funcții de conducere la Antifraudă București, de la adjunctul general până la inspectorii șefi de serviciu

UPDATE - Protest în Piaţa Victoriei al salariaţilor din APIA, AFIR şi MIPE faţă de măsurile fiscale, care ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene” / 2.000 de sindicalişti din întreaga ţară / De ce protestează - FOTO / VIDEO

News.ro acum 24 minute
Salariaţi din mai multe instituţii protestează, marţi, în Piaţa Victoriei, faţă de măsurile fiscale din primul pachet, despre care afirmă că ”afectează grav capacitatea de administrare a fondurilor europene”. Sindicaliştii, parte din Blocul Naţional

Mirela Călugăreanu preia șefia Curții de Conturi. Ce mesaj transmite

HotNews acum 25 minute
Mirela Călugăreanu a fost desemnată de Parlament să preia atribuțiile funcției de președinte al Curții de Conturi a României, după ce Mihai Busuioc și-a început mandatul de judecător la Curtea Constituțională a României. „Parlamentul României a adop

Titularizare 2025. Proba scrisă are loc astăzi, sunt așteptați aproape 40.000 de candidaţi

HotNews acum 3 ore
Concursul național pentru ocuparea posturilor didactice în învățământul preuniversitar, sesiunea 2025, începe marți, 15 iulie, cu proba scrisă. Proba scrisă se desfăşoară începând cu ora 9:00, în 121 de centre de concurs din 41 de judeţe şi din muni

Vaccinarea copiilor, ameninţată de reducerile ajutorului financiar şi de dezinformare, avertizează ONU

G4Media acum 50 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ratele de vaccinare a copiilor, la nivel mondial, s-au stabilizat după ce au înregistrat o scădere în timpul crizei COVID-19, a anunţat marţi Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU), însă dezinformarea şi

Colliers: În primele patru luni, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, mai mult cu 15%. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în străinătate ar putea depăşi 11 miliarde de euro până la finalul anului

News.ro acum 15 minute
În primele patru luni din acest an, românii au cheltuit peste 3 miliarde de euro în călătorii externe, cu 15% mai mult decât în aceeaşi perioadă din 2024, potrivit unei analize Colliers bazate pe datele BNR. Cheltuielile românilor pentru vacanţe în

Trump: „Sunt dezamăgit de Putin, dar nu am terminat-o cu el” / Președintele american a vorbit în interviul pentru BBC și de un „mare gentleman”

HotNews acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat într-un interviu telefonic pentru BBC că este dezamăgit de Vladimir Putin, dar nu a închis relația cu liderul de la Kremlin. Întrebat dacă are încredere în liderul rus, președintele Statelor Unite a răsp

Un mort și doi răniți după un accident între două TIR-uri și o mașină, în Timiș

Press Alert acum 2 ore
Foto: DRDP Timișoara / Facebook Un bărbat a murit într-un accident rutier petrecut marți dimineață, în Remetea Mare, județul Timiș, pe drumul spre A1. În coliziune au fost implicate două TIR-uri și un autoturism cu cinci persoane. Pompierii din Deta

INS: În 2023 cheltuielile de protecție socială au crescut cu 15,4%

Mediafax acum o ora
Din această sumă, 259,8 miliarde de lei au reprezentat prestații sociale directe, restul fiind costuri administrative. Veniturile de protecție socială au totalizat 259,4 miliarde de lei, în creștere cu 12,1% față de 2022. Ponderea cheltuielilor de p

Vremea

București
acum

29°
mar.

20°/36°
mie.

21°/35°
joi

19°/32°
vin.

17°/31°
Iasi
acum

28°
mar.

19°/31°
mie.

18°/30°
joi

16°/27°
vin.

14°/25°
Constanta
acum

33°
mar.

20°/33°
mie.

21°/29°
joi

20°/25°
vin.

18°/25°
Cluj-Napoca
acum

29°
mar.

16°/29°
mie.

17°/27°
joi

14°/21°
vin.

12°/22°
Timisoara
acum

29°
mar.

21°/33°
mie.

19°/30°
joi

16°/24°
vin.

13°/29°