- Cultural - nr. 161 / 20 August, 2008 O priveam si eram fascinat de mersul ei, ii vedeam conturul trupului, gesturile tulburatoare cu care-si potrivea suvitele de par, fruntea inalta, umerii rotunzi, frematand sub dantela bluzei umerii cu care impingea aerul, desfacandu-l parca in felii… "O sa-ti vorbesc despre mine, mi-a spus candva, LUCRETIA BOGDANINTA, asa e mai comod si mai cinstit, pentru ca altfel nu va trebui sa te straduiesti sa construiesti o conversatie, nici n-as suporta, unul spune ceva, celalalt adauga altceva, ca sa-si puna in valoare nivelul, si tot asa, trec de limita celor largi improvizatii, ajungand sa-si confectioneze o alta realitate si o alta existenta, atribuindu-si fapte pe care nici nu le-a visat, insusiri care nici nu exista… O sa-ti vorbesc despre mine in speranta ca ma vei intelege…”. Parul ii acopera uneori un obraz si astfel chipul ei pare mai prelung. Pielea obrazului deseori incepe sa capete o vizibila roseata. Atent fiind, ii poti surprinde respiratia grabita… pe timpul verii, soarele o cuprinde ca intr-o betie, orbit de stralucirea versurilor ei. LUCRETIA BOGDAN-INTA are ceva poate in priviri, poate in expresie, un fel de tristete de parca in ochii ei s-ar naste lumea. Poeta din ea ne priveste cu compasiune zbuciumul, de cele mai multe ori inutil. Apoi, pana laurma, totul devine dupa chipul si asemanarea sa. Intro eterna armonie si impacare. O purtam in fiintele noastre nu ca pe o prezenta fizica, ci ca pe o stare perpetua, uluitoare. Prin scrierile sale, LUCRETIA BOGDAN-INTA vine sa ne rascoleasca viata obisnuita, trezind pasiuni, ca apoi sa plece, lasand in suflete pustiul… Prin tot ceea ce face, vrea sa demonstreze cu orice pret ca traieste totul, ca imparte totul si ca nu asteapta sa-i judece nimeni faptele decat DUMNEZEU. Nu este cu nimic mai prejos decat cei ce-si stivuiesc viata in rafturi. Este undeva mai sus, invulnerabila