Bucătăria românească este "cel puţin la fel de originală, de savuroasă şi de spectaculoasă (ca să nu spun stranie) ca şi orice altă mare bucătărie a lumii…", spunea regretatul Radu Anton Roman. Specialişti în domeniu, precum Petrişor Tănase şi Constantin Bercea (maeştri în arta culinară), spun acelaşi lucru, şi anume că "bucătăria românească are trecut, prezent şi viitor". Să încercăm să trecem puţin în revistă cîteva din etapele artei noastre culinare.
Bucătăria românească este "cel puţin la fel de originală, de savuroasă şi de spectaculoasă (ca să nu spun stranie) ca şi orice altă mare bucătărie a lumii…", spunea regretatul Radu Anton Roman. Specialişti în domeniu, precum Petrişor Tănase şi Constantin Bercea (maeştri în arta culinară), spun acelaşi lucru, şi anume că "bucătăria românească are trecut, prezent şi viitor". Să încercăm să trecem puţin în revistă cîteva din etapele artei noastre culinare.
De-a lungul timpului Cu ocazia săpăturilor făcute la cetatea dacică de la Grădiştea Muncelului s-au găsit cereale şi seminţe care, se pare, că se consumau sub formă de floricele coapte pe lespezi de piatră încălzite la foc. Unele seminţe cădeau alături de lespede, se carbonizau şi, probabil, în contact cu pămîntul ud nu ardeau şi de aceea s-au păstrat intacte.
Prima prăjitură datează din perioada apariţiei vaselor ceramice, iar românii au cunoscut-o sub formă de colivă. În Moldova de Nord, în Nordul Ardealului şi în Bucovina era denumită grîu fiert şi se mănîncă şi acum, în unele sate care păstrează tradiţia, pe toată perioada Sărbătorilor de iarnă. În satele de munte din judeţul Buzău, coliva se prepară la nunţi, iar în Muntenia se face numai la înmormîntări şi parastase. Este posibil ca aceasta să se fi preparat atunci ca şi acum: se înmuia grîul, se pisa într-o piuă de lemn ca să se desprindă coaja, se
