Persoanele aflate la cure de slăbire nu trebuie să renunţe definitiv la acest aliment
Cei mai mari consumatori de cereale şi produse din cereale sunt bătrânii
Pâinea, cerealele, cartofii, pastele şi orezul sunt cele mai bogate alimente în carbohidraţi, acea categorie de nutrienţi învinovăţită de acumularea kilogramelor în plus. Carbohidraţii au fost asociaţi cu creşterea insulinei, hormon care duce la depunerea depozitelor adipoase. Astfel, multe dintre regimurile de slăbit celebre recomandă scăderea numărului de carbohidraţi sau renunţarea totală la această categorie de alimente. Medicii recomadă însă un aport moderat de pâine sau cereale integrale, care stimulează creierul să producă serotonina, hormonul care ne reglează starea de bine, somnul şi apetitul, ajutând şi la calmarea durerilor. Specialiştii recomandă orezul brun, cartofii dulci şi pastele din grâu integral.
Apoi, carbohidraţi se găsesc şi în brocoli, ardei, fasole uscată sau porumb, alimente săţioase şi bogate în elemente nutritive naturale. Nutriţioniştii spun că este indicat să servim o gustare cu o felie de pâine neagră sau o jumătate de cană de cereale.
În plus, mulţi carbohidraţi au şi un conţinut mare de fibre, benefice pentru digestie, scăderea nivelului de glucoză din sânge şi controlul diabetului. Fiind nutritive, aceste alimente menţin senzaţia de saţietate pentru o perioadă mai mare de timp. De exemplu, boabele de fasole, cartofii şi orzul sunt recunoscute că potolesc foamea după câteva înghiţituri.
Aliment energetic esenţial
Poate cel mai important este faptul că această categorie de alimente reprezintă o sursă de energie cu care se alimentează muşchii. Totodată, energia aceasta ajută la o mai bună funcţionare a creierului, oaselor, glandelor, hormonilor şi inimii. Gustări energizante pot fi biscuiţii din cereale integrale cu unt de arahide, hum