Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Chişinăul reinstituie cenzura

Publicat in Adevarul, miercuri 20 august 2008 ·

Republica Moldova a devenit primul stat cu aspiraţii europene declarate în care a fost impusă oficial cenzura. În pofida protestelor societăţii civile,legislativul moldovean a modificat Legea

Republica Moldova a devenit primul stat cu aspiraţii europene declarate în care a fost impusă oficial cenzura. În pofida protestelor societăţii civile,legislativul moldovean a modificat Legea cu privire la activitatea editorială, îngrădind dreptul la liberă exprimare şi declarând cenzura ideolo-gică.

Puţin mai târziu, Guvernul de la Chişinău a aprobat un nou Regulament de selectare, evaluare şi editare a manualelor, prin care editurile private sunt supuse cenzurii economice. Editorii de peste Prut consideră că, prin aceste metode, autorităţile moldovene urmăresc distrugerea sistemului editorial, cu scopul de a-şi promova în voie doctrina moldovenistă.

Războiul contra editurilor din Moldova a pornit vara aceasta, când rămâne mai puţin de un an până la alegerile parlamentare din 2009.

La 26 iunie, majoritatea comunistă din parlament a votat, în lectură finală, modificările la Legea cu privire la activitatea editorială, în care a introdus un nou articol care interzice editarea cărţilor ce defăimează statul şi poporul, cheamă la arme, la ură naţională, rasială sau religioasă şi altele. Legea stipulează că eventualele delincvenţe se vor pedepsi prin aplicarea prevederilor Codului Penal, ale Codului Civil ori prin oprobriu public.

Ciudat e faptul că în noul proiect au rămas şi articolele din legea veche, care presupun, printre scopurile activităţii editoriale, "asigurarea dreptului la libertatea gândirii şi a cuvântului" şi "interzicerea cenzurii".

Protestele editorilor

După adoptarea proiectului, şefii celor mai importante edituri din Republica Moldova au făcut o declaraţie publică în care remarcă indignaţi că interzicerea editări

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Parchet! Ion Iliescu și Petre Roman urmăriți penal în dosarul Mineriada pentru infracțiuni contra umanității

Ziua Constanta acum 33 minute
În cauza denumită generic ”Mineriada din 13-15 iunie 1990”, procurorul de caz din cadrul Secției parchetelor militare a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus în cursul zilei de astăzi punerea în mișcare a acțiunii pena

UPDATE - Ciolacu: Până la sfârşitul lunii trecem Legea bugetului prin Guvern şi o trimitem la Parlament / Rămânem în deficitul de 7% la sfârşitul anului / Pensiile, indexate în septembrie, dacă bugetul permite / Ce spune ministrul Finanţelor - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Colacu anunţă, miercuri, după discuţia cu ministrul Finanţelor, Tanczos Barna, o abordare ”prudentă” a construirii bugetului pentru anul în curs, urmând ca acesta să se încadreze într-un deficit de 7%. Pensiile micii şi medii vor fi

Președintele României, Klaus Iohannis – „Ziua Culturii Naționale ne găsește într-un moment de răscruce pentru viitorul României”

Ziua Constanta acum 3 ore
Președintele României, Klaus Iohannis, a transmis miercuri, 15 ianuarie 2025, un mesaj cu prilejul Zilei Culturii Naționale. Iată mesajul transmis integral: „Celebrăm, astăzi, 175 de ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu. În semn de profundă re

Video Ciolacu: „M-au păcălit cu tatuajul că mi s-a șters”. Ce spune despre creșterea TVA

Adevarul acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu spune că tatuajul de pe mână prin care promitea că nu va crește TVA-ul s-a șters, dar pretinde că promisiunea făcută în campanie rămâne valabilă.

Percheziții la Casa de Pensii Sibiu. Un funcționar public și un paznic sunt cercetați penal într-un dosar referitor la deciziile de pensionare

Libertatea acum o ora
Ofiţerii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie (DGA) au efectuat miercuri şapte percheziţii în judeţele Sibiu şi Vâlcea, inclusiv la Casa Judeţeană de Pensii Sibiu, relatează agenția News.ro.

FOTO | AnimaWings dă start zborurilor București–Cluj și retur. Cât costă biletele

Wall-Street.ro acum o ora
Compania aeriană AnimaWings a dat startul zborurilor directe București-Cluj-Napcoca și retur, cu aproape două luni mai devreme decât planificase inițial, rută pe care va avea 8 zboruri săptămânale. ”AnimaWings își consolidează prezența pe piața inte

Tánczos Barna: Construim bugetul prudent pe partea de venituri, fără să exagerăm

Mediafax acum 2 ore
Viceprim-ministrul României, Tánczos Barna, declară, miercuri, că România s-a angajat faţă de partenerii europeni că în 2025 să se încadreze într-un deficit de 7%. El a vorbit şi despre construirea bugetului: „Construim bugetul prudent pe partea de

Datoria publică a Italiei a atins un nou maxim istoric, după ce a trecut de 3.000 de miliarde de euro

Adevarul acum 20 minute
Creșterea datoriei publice a Italiei a atins un nou maxim istoric, după ce a trecut de 3.000 de miliarde de euro, a anunțat Banca centrală a țării.

Consiliul Concurenței investighează un posibil abuz de poziție dominantă la furnizarea de gaze petroliere lichefiate (GPL) în Portul Midia

HotNews acum 34 minute
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind un posibil abuz de poziție dominantă al companiei Octogon Gas & Logistics pe piața serviciilor de operare portuară de gaze petroliere lichefiate (GPL), a anunțat miercuri autoritatea. Octogon

USR depune plângere penală pentru voturile date de PSD, la prezidenţiale, lui George Simion şi Călin Georgescu

News.ro acum 37 minute
Deputatul USR Emanuel Ungureanu a depus, miercuri, o sesizare la Parchetul General împotriva lui Marcel Ciolacu, premier şi preşedinte al PSD, şi a lui Alfred Simonis, preşedinte CJ Timiş şi preşedinte al PSD Timiş, pe subiectul voturilor date de PS

Vremea

București
acum

mie.

-2°/2°
joi

-1°/3°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/6°
Iasi
acum

mie.

-3°/3°
joi

-2°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

3°/6°
Constanta
acum

mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mie.

-5°/-2°
joi

-5°/0°
vin.

-4°/2°
sâm.

-3°/2°
Timisoara
acum

-3°
mie.

-3°/-1°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/3°