Singurele fiinţe care muncesc „cu spinarea“ în Vama Veche dau piept cu o faună bizară: „ciudaţi, aurolaci, rockeri, pletoşi. Ştiţi voi... Plaja asta e o nebunie“. Sursa: Vlad Stănescu
Un şantier în inima Vămii e o ofensă pentru boema care şi-ar dori numai barăci de paie. Însă boema stă tolănită pe nisip sau se răcoreşte în mare, în timp ce, pe şantier, peste 20 de muncitori asudă din greu cărând ciment. Pentru ei, Vama Veche e un fel de vacă roz în mijlocul pieţei publice. „Ce să vă zic despre Vamă? Aici vezi numai ciudaţi, aurolaci, rockeri, pletoşi. Ştiţi şi voi...“, ne înşiră puţin plictisit, cât să tragă un fum de ţigară, Marius din Ploieşti, şeful de şantier.
De sus, dintre schele, trag cu urechea patru muncitori tineri, care se codesc dacă să coboare sau nu şi se înghiontesc unul pe altul. Au ajuns luni la muncă, după weekendul de pauză, căpătat la două săptămâni. Cei din tura asta vin din Ploieşti şi Slobozia, ceilalţi s-au întors pe la casele lor din Moldova.
Dorm pe plajă sau pe şantier, vizavi de Expirat, că nu prea au pe unde. În spatele viitoarei pensiuni de lux, printre bălării, au strictul necesar: un WC care îi îmbie cu mesajul „Enjoy“, un aragaz cu două ochiuri şi o femeie care îl foloseşte.
Reguli de aur pe şantier
Tuturor muncitorilor săi, şeful le face o instrucţie sănătoasă, care înăbuşă din faşă toate pornirile de şantierist. Regula de căpătâi: ne uităm, glumim, dar nu fluierăm. Şi de văzut au ce vedea, că doar inhibiţiile se leapădă la intrarea în Vamă. Băieţii şi le-au păstrat. „Nu prea comunică ei, le e ruşine. Dar dacă vă vedea pe stradă, striga după voi“, strecoară un compliment şeful de şantier.
Apoi trece la lucruri serioase. „Ce-i drept, asta cu fluieratul le-am interzis-o. Să se uite, da’ să nu strige, să nu fluiere, le-am spus-o de la început. Rămân cu uitatul
