A trai in prezenta unui mare duhovnic inseamna o permanenta stare de ascultare si de observare a ceea ce se petrece in tine si in jurul tau. Candva, se presupune, te vei impregna tu insuti de treapta superiora a acestei stari, numita in crestinismul ortodox trezvie.
Daca astern astazi aceste randuri este pentru ca am fost sfatuit s-o fac. Nu este deloc usor si nici n-am planuit asta acum mai bine de 20 de ani. De altfel nici nu poti asterne totul in scris. Prezenta unui mare duhovnic induce in primul rand o traire (de departe, cea mai importanta) care nu poate fi reprodusa in cuvinte. Sau, daca o descrii, asta se-ntampla doar partial prin povestiri cu talc, prin paradoxuri. In al doilea rand, sunt alte trairi de care nu vorbesti fiindca nu-ti este ingaduit ori nu se cuvine. O parte din minunea intalnirii dintre tine si indrumator trebuie sa ramana taina. Abia in al treilea rand vei putea povesti si altora – si, paradoxal, de aceasta data esti chiar obligat sa marturisesti ceea ce-ti este cu putinta si ingaduit.
Pentru un om cu preocupari intelectuale a trai in prezenta unui mare duhovnic, precum era Pr. Cleopa despre care vorbesc aici, mai presupune sa lasi la poarta manastirii un imens bagaj de prejudecati cu care ti-ai burdusit mintea. Cartile citite, studiile facute devin de cele mai multe ori balast, macar intr-o prima instanta. Asta se petrece adesea si cu cei ce pretind a avea cunostinte teologice. Sihastrii din toate timpurile au avut o relatie contradictorie cu teologii tocmai pentru a-i readuce la trairea dumnezeirii. Pentru a spulbera tentatia intelectualilor de a vorbi si teoretiza excesiv duhovnicul vine si spune precum psalmistul: uita de cele de pana acum, indrazneste, gusta si vei descoperi ce bun este Domnul!
Nu este usor sa lasi prejudecatile la poarta manastirii. Apoi, dincolo de rigorile manastiresti, cu care incet
