Ne intereseaza cat din primavara Parisului asediat de revolutia interdictiei de a interzice, cat din demnitatea fragila a orasului de aur invadat de Armata Rosie si cat din patosul national-liberal al romanilor sub primul Ceausescu mai au sau nu vreo proiectie in zilele noastre.
Primavara de la Praga a fost prima tentativa completa de umanizare a comunismului. Inca de la sfarsitul anilor ’50, partidul comunist local permite o viata culturala activa ne-necenzurata in presa, la radio si televiziune. In 1968, organul Uniunii Scriitorilor, „Literarni Noviny“, vindea 250.000 de exemplare saptamanal (la o populatie de 15 milioane), in timp ce tirajul „Romaniei literare“ semiprimavaratice, 40.000 de exemplare (intr-o tara cu 20 de milioane de locuitori).
Poate ca aceasta diferenta califica si raportul intre eflorescenta Primaverii de la Praga si mugurii mijiti la Bucuresti in 1968.
Cehoslovacia era poate singura tara din Pactul de la Varsovia cu o traditie interbelica democratica, in sens republican occidental, cu o stanga social-democrata si chiar comunista moderna.
Cehii si slovacii erau cei mai prorusi locatari ai Estului, pentru ca tara lor abandonata de occidentali Germaniei naziste in 1938 (München) a fost atunci sprijinita doar de URSS, iar in 1945, eliberata si restaurata, la propriu, tot de sovietici. Spre deosebire, polonezii, ungurii sau romanii au avut intotdeauna, inainte de 1945, nu doar mai putini comunisti si social-democrati, ci si mai multe conflicte si traume in relatiile cu Moscova. La inceputul anului 1968 este ales in fruntea partidului Aleksander Dubcek, un om simplu, modest si omenos. Isi petrecuse tineretea in URSS, vorbea fluent rusa, era vechi prieten al tuturor conducatorilor sovietici, in frunte cu Brejnev.
Milan Kundera in „Gluma“: „Primavara de la Praga a fost apararea pasionata a traditiei cu
