Andrei Codrescu Prof pe drum Traducere de Ioana Avădani fotografii de David Graham Editura Curtea Veche, Bucureşti, 2008, 230 p. Cît de plictisitoare ar fi America lui Andrei Codrescu dacă ochiul său n-ar avea o retină ce răstoarnă imaginea de zeci de ori! Mergînd pe „urmele“ lui Walt Whitman şi ale generaţiei Beat, cititorii români au acum ocazia să cunoască o altă faţă a Americii, o imagine reinventată, deloc asemănătoare cu un cadru dintr-un film de la Hollywood sau cu imaginile de pe cărţile poştale. După cum mărturiseşte şi autorul, în Prof pe drum nu vom „vizita“ locuri ce aparţin domeniului comun: „…nu voiam să merg în locuri în care se duce toată lumea ş…ţ, voiam să merg în locuri pe care americanii nu le văd niciodată la televizor“. În schimb, vom cunoaşte povestea unui dublu exil. Unul propriu-zis, deoarece în 1966 Andrei Codrescu ajunge în America, venind din România lui Ceauşescu, şi unul poetic, pentru că, odată cu sosirea în Statele Unite, el începe să scrie versuri în engleză. După cum mărturiseşte în „Introducerea“ la antologia Alien Candor, „limba nu părea un lucru atît de important“, mai ales că, imediat după sosirea sa la New York, poetul simţea exigenţa comunicării „mesajului“ său („Aveam 19 ani şi aveam lucruri urgente să le comunic… America avea 19 ani şi eu la fel“). Iată că, deşi cartea este scrisă la începutul anilor ’90, Andrei Codrescu reia „drumul“ început în anul sosirii sale în America. Cu alte cuvinte, nu vom citi o autobiografie în sensul tradiţional, ci, mai degrabă, o „istorie“ ce consemnează „devenirea poetică“ în spaţiul american. Prof pe drum este o „geografie spirituală“ a Americii văzute deopotrivă din perspectiva unui emigrant român şi a unui poet care adoptă o limbă în care abia începe să vorbească. Exilul lui Andrei Codrescu coincide cu exilul unei întregi generaţii de poeţi. În America anilor ’60, poeţii aveau sarcin