În Parcul Tractorul, unde pe vremuri era partea mică a lacului, lăsat în ultimii 20 de ani în paragină, a fost amenajată prima bază sportivă nouă a municipalităţii braşovene. Acesta este un proiect al Direcţiei de Sport din cadrul Primăriei Braşov. La inaugurarea care a avut loc ieri au participat primarul George Scripcaru, directorul Direcţiei de Sport, Florin Florea, şi preşedintele Federaţiei Române de Patinaj, Marian Streche. În această locaţie a fost amenajat un teren de mini-fotbal, în suprafaţă de 48x30 mp, fiind singurul din municipiul Braşov de aceste dimensiuni. Terenul are iarbă sintetică, astfel că va putea fi folosit chiar şi iarna, cu toate că nu este acoperit. În jurul terenului a fost amenajată o pistă competiţională, dar şi de agrement, pentru role. Pista are o lungime de 250 de metri şi este singura pistă competiţională pentru role din România. Mai există asemenea piste, dar mai mici, la Ploieşti şi Târgu Mureş. „Braşovul avea nevoie de o asemenea bază sportivă. Sportivii legitimaţi la Clubul Sportiv Municipal aveau şi ei nevoie de această bază sportivă. Ei vor avea întâietate la a utiliza aceste facilităţi, după care vor putea veni aici şi elevii din şcolile şi liceele braşovene. Iar dacă mai este loc, terenul de fotbal poate fi închiriat, mai ales că beneficiază şi de nocturnă”, ne-a declarat primarul George Scripcaru.
În săptămânile următoare vor fi amenajate şi un teren de baschet, o pistă pentru atletism, vestiare, un centru pentru închiriat role şi duşuri. „Avem la Clubul Sportiv Municipal 60 de copii legitimaţi la mai multe discipline, printre care fotbal, hockey, baschet, patinaj şi popice. Aceste terenuri de aici reprezintă un mare ajutor pentru aceşti sportivi. Iar pentru elevii din şcolile şi liceele braşovene vom face un program cu Inspectoratul Şcolar Judeţean şi vom vedea cum se vor face programările”, a adăugat Florin Flo