Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Bulgarii vor să-şi aducă gunoiul în România

Publicat in Jurnalul, joi 21 august 2008 ·

14:45 • România este una dintre ţările unde Bulgaria ar putea trimite tone de gunoaie care provin din capitala bulgară, potrivit declaraţiei ministrului adjunct al Apelor de la Sofia. Chavdar Georgiev a mai spus că aceasta este ultima variantă pe care Guvernul bulgar o poate lua în calcul, în condiţiile în care toate celelalte opţiuni au fost epuizate, informează site-ul News.bg.

România este una dintre ţările unde Bulgaria ar putea trimite tone de gunoaie care provin din capitala bulgară, potrivit declaraţiei ministrului adjunct al Apelor de la Sofia. Chavdar Georgiev a mai spus că aceasta este ultima variantă pe care Guvernul bulgar o poate lua în calcul, în condiţiile în care toate celelalte opţiuni au fost epuizate, informează site-ul News.bg.

REFUZ. Replica autorităţilor române nu a întîrziat. Ministrul Mediului, Attila Korodi, care a precizat că autorităţile bulgare nu au făcut vreun demers oficial în acest sens, susţine că autorutăţile de la Bucureşti vor respinge o eventuală solicitare a Bulgariei de a trimite în România deşeurile care nu mai pot fi gestionate acolo. „România nu a fost încă anunţată de intenţia Bulgariei de a solicita autorităţilor de la Bucureşti să primească deşeuri care nu mai pot fi stocate în Bulgaria, însă partea română va refuza vreo cerere în acest sens”, a declarat, azi, ministrul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Attila Korodi. Potrivit acestuia, România are dreptul, conform tratatului de aderare, ca pînă în 2015 să refuze să primească orice cantitate de deşeuri care nu mai pot fi stocate de ţări UE. Uzînd de acest drept, România se vede nevoită să refuze o solicitare în acest sens din partea Bulgariei, a spus ministrul Korodi, invocînd situaţia încă precară a managementului deşeurilor în România. "Trebuie să facem şi noi investiţii foarte mari în domeniul managementului deşeurilor şi, întrucît avem pe

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Petrecem Revelionul de peste 300 de ani. Cum a început totul și de ce ne punem dorințe în Noaptea de Anul Nou

HotNews acum 3 ore
Acum peste 160 de ani, în dimineața zilei de 1 ianuarie românii se duceau la biserică, apoi se trăgea mult în aer cu puștile și pistoalele, de bucurie. Lumea se așeza apoi la masă și se amuza citind răvașele din plăcintă. Cum s-a născut, în Franța,

Călin Georgescu, după ce contestația sa împotriva anulării alegerilor a fost respinsă: „Magistrații au cedat în fața falsei puteri politice care le-a corupt judecata”

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat în alegerile prezidențiale Călin Georgescu acuză că „justiția a fost din nou îngenunchiată”, iar „poporul a fost condamnat să accepte corupția și nedreptatea ca o stare de fapt”, după ce Curtea de Apel București a respins contestația

HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani!

HotNews acum 2 ore
HotNews.ro vă urează un An Nou fericit! La mulţi ani! Vă mulțumim că ne-ați fost alături și că ne urmăriți!

Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti

Libertatea acum 6 ore
Adrian Mutu este noul antrenor al echipei Petrolul Ploieşti, a anunţat, marţi, clubul ploieştean. Fostul mare internaţional preia, astfel, conducerea tehnică a „lupilor”, semnând, cu FC Petrolul Ploieşti, un contract ce se va întinde până la finalul

Profesorul Cristian Păun, replică pentru Adrian Câciu: Un incompetent! Optimist, dar incompetent! Aşa sunt ăştia mereu, optimişti... Stai ascuns, nu te mai arăta o perioadă

News.ro acum 4 ore
Cristian Păun, profesor la ASE, are o replică tăioasă pentru fostul ministru al Finanţelor Adrian Câciu, după ce acesta a vorbit despre ”falşi profeţi ai crizei”, făcând referire şi la Păun. ”La sfârşitul anului trecut, am fost printre puţinii care

Discurs amenințător al lui Xi Jinping de Anul Nou. "Nimeni nu poate opri reunificarea Chinei cu Taiwanul"

Ziare.com acum 7 ore
În discursul său de Anul Nou, preşedintele Xi Jinping a declarat marţi, 31 decembrie, că nimeni nu poate opri "reunificarea" Chinei cu Taiwanul, adresând astfel un avertisment clar către ceea ce Beijing percepe drept forţă pro-independenţă în interi

Examenul și lucrarea de licență devin obligatorii din anul universitar 2025-2026. Ce prevede ordinul de ministru

Ziare.com acum 6 ore
Examenul de licență, lucrarea de licență și alte evaluări de la finalul studiilor universitare vor trebui susținute obligatoriu "în pereche" începând cu anul universitar 2025-2026, conform unui ordin de ministru publicat marți, 31 decembrie, în Moni

AUR contestă „Ordonanţa Trenuleţ” şi solicită intervenţia Avocatului Poporului

Mediafax acum 10 ore
AUR consideră că această ordonanţă de urgenţă este neconstituţională şi are un impact negativ asupra economiei şi mediului de afaceri din România. „Guvernul demonstrează încă o dată nefuncţionalitatea administraţiei pe care o conduce. Această măsură

Cancelarul Scholz critică influența lui Elon Musk asupra alegerilor germane: „Nu vom lăsa rețelele sociale să decidă”

Ziare.com acum 2 ore
Cancelarul german Olaf Scholz a făcut apel la cetățeni să nu lase „proprietarii rețelelor de socializare” să decidă viitorul alegerilor din Germania, în contextul în care Elon Musk a susținut în mod repetat partidul de extremă-dreapta Alternative fü

Accident la Brateiu. O mașină a intrat într-un parapet

Tribuna acum 2 ore
Un bărbat de 39 de ani a fost rănit marți seară într-un accident rutier produs pe DN 14, în localitatea Brateiu. A fost nevoie de ajutorul echipajului de la descarcerare pentru ca bărbatul să fie scos din autoturism. “În timp ce conducea un autoturi

Vremea

București
acum

mie.

0°/9°
joi

3°/9°
vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
Iasi
acum

mie.

2°/10°
joi

3°/11°
vin.

1°/10°
sâm.

-1°/2°
Constanta
acum

mie.

0°/10°
joi

6°/11°
vin.

6°/11°
sâm.

4°/8°
Cluj-Napoca
acum

-3°
mie.

-3°/5°
joi

0°/5°
vin.

-2°/4°
sâm.

-2°/1°
Timisoara
acum

-2°
mie.

-2°/7°
joi

1°/8°
vin.

0°/5°
sâm.

-1°/3°