Stirea despre reintoarcerea Monei Musca, tulbura marile constiinte ale neamului. In special pe cele care au pus umarul garnisit cu epoleti la sprijinirea "regimului de trista amintire". Asa cum m-au dezgustat minciunile si autoapararea Monei Musca, asa ma dezgusta acum pleiada de cavaleri ai moralitatii iesita pe centura televiziunilor pentru a mai trage o copita bine tintita lustratiei si PD-L. Ultimul o merita din plin. Discutia momentului nu mai e cazul Musca, ci prestatia unui partid care se bate in pieptu-i de arama ca tine cont de criteriile societatii civile si al carui sef neoficial a condamnat comunismul. E vorba de negarea principiilor si de lipsa de consecventa. PD-L a dat o nesperata munitie adversarilor politici care, fara nicio tresarire, le cauta colegii-culcus unor colaboatori si securisti precum Carol Dina (PRM), Miki Spaga ( PSD), Ioan Ghise (PNL) sau Rodica Stanoiu (PC). Drept sau nedrept, Mona Musca nu trebuie sa candideze din simplul motiv ca decredibilizeaza un intreg demers.
Cazul Musca a fost disecat pina la ultima fibra si s-a construit un consens in ceea ce priveste lipsa acelei lacrimi salvatoare. A cazut nu doar de sus, ci atit de zdravan, incit si-a fracturat coloana vertebrala lipsa. Ea nu poate fi reconstituita nici macar de chirurgi vestiti ca Stolojan si Stoica. Asta-i situatia, iar resemnarea e cel mai bun panaceu.
Sint de acord ca prin comparatie cu murdaria care ne inconjoara, Musca a platit. Doar prin comparatie insa, ceea ce nu este sufiecient pentru acea parte a electoratului sensibila la asemenea chestiuni.
Tardiv, dar s-a retras din parlament. E singura care a facut un astfel de gest. Colegul ei Quintus, a carei prestatie in slujba Securitatii e masurabila in dosare de dimensiunea caramizilor, nu a facut un gest similar la vremea respectiva, la fel, Ioan Ghise, care se inghesuie moralist pe t
