În toamna aceasta va apărea la Editura Panga Pank din Cracovia prima antologie, în poloneză, de dramaturgie română contemporană. Şi nu doar pentru Polonia, aceasta e, după cunoştinţele mele, cea mai extinsă antologie de teatru (e vorba de şase texte, semnate de Gianina Cărbunariu, Nicoleta Esinencu, Mihai Ignat, Alina Nelega, Peca Ştefan şi Saviana Stănescu) publicată în Europa în ultimii zece ani, mai mult, la iniţiativa editorului străin (e adevărat, cu perseverentul concurs al directorului ICR Varşovia şi, în final, cu o finanţare parţială a Institutului Cultural de la Bucureşti) şi cu implicarea uneia dintre cele mai „titrate“ traducătoare din română, Joanna Kornas-Warwas. Despre ce scriu dramaturgii români de „azi“ – şi ce înseamnă „azi“ pentru o artă care trăieşte, pe de o parte, din exacerbarea ontologică a efemerului, încercînd, pe de altă parte, să supravieţuiască în dimensiunea ei textuală propriului cotidian? Într-un teatru care pune mai mare accent pe reinventarea cunoscutului decît pe rememorare şi celebrează plenar eterne momente inaugurale, o antologie e ocazia pentru – scuzaţi banalitatea – un bilanţ. Bilanţul unui deceniu de bătălii pentru nobila cauză a textului naţional, început prin disperate tentative individuale (ale unor Saviana Stănescu, Radu Macrinici, Ştefan Caraman) şi culminat de un contagios efort colectiv, multiplicat în timp, de la dramAcum la Tanga Project. Şase secunde de graţie dramaturgică Numărătoarea inversă a Savianei Stănescu e piesa unei etape intermediare în creaţia autoarei, ca şi în dezvoltarea discursului dramaturgic postrevoluţionar, un stadiu de tranziţie şi metisaj între limbajul absurdului (moştenit din anii ’70-’80 de la Dumitru Solomon şi Iosif Naghiu) şi tematica socială (prefigurînd-o pe Gianina Cărbunariu sau pe Vera Ion) – aici, în perspectivă feministă (o constantă în literatura Savianei Stănescu – a nu se