Ruinele Herăstrăului rînjesc nuanţat, rînjesc parşiv, nelăsînd nimănui şansa de a intui încotro se va finaliza îngrămădeala actuală.
Ruinele Herăstrăului rînjesc nuanţat, rînjesc parşiv, nelăsînd nimănui şansa de a intui încotro se va finaliza îngrămădeala actuală.
Deocamdată, buldozerele i-au enervat rău de tot în interese pe flotanţii ospătăriilor de tot felul. Dar au lovit crunt şi în şpaga ţucălarilor de prin primării, în şpaga celor împroprietăriţi partinic cu dreptul de a dispune după cum le e lăcomia de domeniile publice ale Bucureştilor.
Tristeţea întemeietorilor de fiţodroame la malul lacului şi a perceptorilor de comisioane contrastează puternic cu bucuria
nebunilor care mai cred în Moş Crăciun. Naivii cred că înjurătura dreptăţii va fi atît de temeinică, încît nelegiuiţii vor fi parcaţi, în sfîrşit, în penalul binemeritat. Dar tristeţea economică a recidiviştilor nu se combină în nici un fel cu fiorul DNA. Ei ştiu bine că doar ospiciile primesc marfă de calitate. Ştiu că în puşcării nu odihnesc decît găinarii primei abateri sau neorientaţii care o comit împotriva curentului.
Credulitatea celor care mai cred în schimbare este adorabilă. Din păcate însă, sîntem condamnaţi să trăim în realitatea concretă, o realitate care validează realismul recidiviştilor. Nici una din multele schimbări cu care am fost ameninţaţi pînă acum nu a reprezentat capăt de drum, ci doar halte în care corupţilor şi corupătorilor li se oferă posibilitatea de a schimba macazul.
Vă veţi întreba probabil ce legătură are această ilustrată din Herăstrău cu sportul. Eu cred că are. Zilele trecute îmi duceam nepotul la o lecţie de tenis. Efectul de buldozer din Herăstrău mi-a adus în minte imaginea defrişată de arşiţa competiţiei a Constantinei Tomescu Diţă. Victoria Puşei mi s-a părut grandioasă. Dar ea păleşte în faţa altei reuşite, mult mai g
