Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Meszaros, dat afara de la "U" Cluj

Publicat in Romania Libera, joi 21 august 2008 ·

- Antrenorului Universitatii i-a fost imputata lipsa de comunicare cu oficialii clubului, insa nu a fost uitata nici cearta cu Adrian Alexandrescu.

Inevitabilul s-a produs, ieri, la Universitatea Cluj. In urma unei sedinte a Consiliului de Administratie, antrenorul Alpar Meszaros a fost anuntat ca i va fi reziliat contractul. Nemultumirea sefilor lui "U" a avut la baza cearta pe care "Mesi" a avut-o cu fostul director executiv, Adrian Alexandrescu, in urma careia acesta din urma a plecat cu scandal din curtea "sepcilor rosii". Picatura care a umplut paharul rabdarii oficialilor a fost, insa, comportamentul tehnicianului din aceasta saptamana. Pentru inceput, Meszaros a fost impasibil dupa infrangerea din prima etapa cu Drobeta Turnu Severin si nu a prezentat conducerii un plan de redresare a situatiei si de pregatire pentru meciul cu UTA Arad, de luni. Apoi, el a inchis de capul lui antrenamentele, fara a se consulta cu cei care conduc destinele lui "U". De altfel, al doilea om din conducerea echipei, Ioan Marginean, l-a acuzat pe tehnician pentru decizia luata, astfel ca a devenit tot mai clar ca zilele lui Alpar Meszaros pe banca echipei sale de suflet erau numarate. Pana la numirea unui nou tehnician, care ar putea fi Dorinel Munteanu, omul dorit inca de la startul pregatirilor de catre demisionarul Adrian Alexandrescu, atributiile lui Meszaros vor fi indeplinite de catre "secundul" Marius Popescu. Odata cu plecarea antrenorului de la "U", Alexandrescu s-ar putea reintoarce intr-o functie de conducere, mai ales daca si "Munti" ar veni la Cluj. Tot in sedinta de ieri, Ioan Marginean a fost promovat in functia de director executiv, iar Ilie Lazar va fi noul director sportiv, in locul demisionarului Sorin Vadana. - Antrenorului Universitatii i-a fost imputata lipsa de comunicare cu oficialii clubului, insa nu a fost uitata nici cearta cu Adrian Alexandresc

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu de proporții în București. O sută de persoane au fost evacuate, nu există victime

Ziare.com acum 20 minute
Un incendiu a izbucnit în după-amiaza zilei de vineri, 27 septembrie, la Cinematograful Gloria din Capitală. Pompierii au intervenit cu opt autospeciale. Până la sosirea forțelor de intervenție, o sută de persoane au fost evacuate. Din primele infor

Maggie Smith, profesoara de ”metamorfoză” din Harry Potter şi matriarha acerbă din Downton Abbey, moare la vârsta de 89 de ani

News.ro acum 27 minute
Starul marelui ecran Maggie Smith, cunoscută prin rolurile din Harry Potter şi Downton Abbey, a murit la vârsta de 89 de ani, relatează AFP. În îndelungata sa carieră, Maggie Smith a obţinut toate recompensele imaginabile, trofee care îi subliniază

Fostul profesor Klaus Iohannis stă în banca lui: Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie

Mediafax acum 2 ore
„Aşa cum am declarat în mai multe rânduri, îmi voi încheia mandatul de Preşedinte al României la termen şi nu voi demisiona din funcţie. Nu voi candida la alegerile parlamentare din decembrie, indiferent de decizia pe care o va adopta astăzi Biroul

Șeful armatei din Republica Moldova, demis de Maia Sandu, deși acesta era un susținător al apropierii de NATO

HotNews acum 48 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a demis vineri pe şeful Statului Major al armatei, generalul de brigadă Eduard Ohladciuc, în ciuda faptului că acesta era un susţinător al cooperării cu Alianța Nord-Atlantică, informează agenţiile EFE și

Cod Galben de ploi în Dobrogea

Ziua Constanta acum 6 ore
Astăzi, 27 septembrie 2024, Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod Galben de instabilitate atmosferică, ploi însemnate cantitativ, intensificări ale vântului ce vizează toată țara. Codul Galben este valabil în perioada 29 septembrie,

Tânărul care a înjunghiat mortal o fată în Grădina Botanică din Craiova, condamnat definitiv la 15 ani de închisoare

G4Media acum 44 minute
Mario Alexandru Fojică, tânărul care a înjunghiat mortal, în vara anului trecut, o fată în Grădina Botanică din Craiova şi l-a rănit grav pe prietenul acesteia, rămâne cu pedeapsa de 15 ani de închisoare, în urma deciziei definitive dată, vineri, de

Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia/ Specialiştii l-au neutralizat în condiţii de siguranţă

News.ro acum o ora
Un proiectil antiaerian de 88 de milimetri, care provine cel mai probabil din Al Doilea Război Mondial, a fost descoperit în Marea Neagră, în zona Mangalia, de echipajul unei nave civile. Specialiştii au intervenit pentru extragerea şi neutralizarea

Norvegia nu va mai acorda azil automat tuturor refugiaților din Ucraina

HotNews acum o ora
Dosarele refugiaților din vestul Ucrainei, zonă considerată sigură, pentru că se află departe de linia frontului, vor fi analizate de la caz la caz, conform Agerpres care citează AFP. După începerea războiului din Ucraina, în februarie 2022, autorit

BREAKING Deficitul bugetar a ajuns la 4,57% din PIB după primele opt luni din an

G4Media acum 2 ore
Deficitul bugetar al României, adică diferența între venituri și cheltuieli, a ajuns la 80,87 miliarde lei, respectiv 4,57% din Produsul Intern Brut (PIB), după primele opt luni din an, a anunțat vineri Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos produ

Pelerinajul la moaştele Sfintei Parascheva va începe pe 8 octombrie

Mediafax acum o ora
Pelerinajul religios organizat la catedrala ieşeană va începe în 8 octombrie, când moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva vor fi scoase din incinta catedralei, în cadrul unei procesiuni, şi vor fi aşezate într-un baldachin special amenajat în curtea l

Vremea

București
acum

32°
vin.

19°/32°
sâm.

19°/32°
dum.

14°/22°
lun.

12°/16°
Iasi
acum

29°
vin.

16°/30°
sâm.

17°/28°
dum.

9°/18°
lun.

7°/9°
Constanta
acum

25°
vin.

19°/25°
sâm.

20°/22°
dum.

13°/23°
lun.

11°/13°
Cluj-Napoca
acum

30°
vin.

16°/30°
sâm.

16°/28°
dum.

8°/18°
lun.

7°/12°
Timisoara
acum

30°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/29°
dum.

10°/17°
lun.

8°/16°