În oraşul de unde vin se ascultă manele. În draci. Aşa se face că anul acesta, aproape de fiecare dată cînd am fost în vizită am prins cîte un concert. Vijelie, Minune, mai nou Copilul de Aur... Fuego - are mare succes! Ca să nu mai zic de Axinte de la Vacanţa Mare. Oau! Succes garantat!
E fascinant să vezi oameni fascinaţi (la rîndul lor!) de ritmuri orientale şi de versuri pe care le ştiu şi copiii de 3-4 ani. În şlapi, maiou, pantaloni scurţi/sau fuste lungi (după caz!), giurgiuveni de toate vîrstele mişcă şolduri, scutură sîni, pocnesc din degete.
Asta e ceea ce se vede la Giurgiu cel mai bine: maneaua, care scoate oraşul în stradă, pînă tîrziu după miezul nopţii. În rest, viaţa culturală pare că se învîrte într-un cerc strîmt. Dar... care pare că se lărgeşte de la an la an.
Ce-aţi zice dacă v-aş spune că la Giurgiu a poposit acum cîteva luni cunoscutul teatru de balet clasic Balşoi, din Moscova, cu Lacul lebedelor? Şi că în toamnă va veni Teatrul din Viena, la un festival internaţional deja cu tradiţie la Giurgiu? Sau că actorii Teatrului Valah au plecat prin oraş şi au dat reprezentaţii în cartiere, ca să atragă lumea spre clădirea deloc atrăgătoare din centru (e vorba de clădirea teatrului...)? Sună bine, nu-i aşa?
Trebuie să vă spun că teatrul din Giurgiu este condus de... Creţu. Nu mă întrebaţi Creţu şi mai cum. Nici nu contează! Cert e că aproape toţi membrii familiei de actori cu acest nume au fost, pe rînd, la conducerea Teatrului Valah. Şi tatăl, şi fiul, şi nora... La un moment dat, fiecare era membru al unui alt partid, aşa că indiferent ce partid era la putere, Creţu era sigur! Ei bine, aşa ceva nu poate scăpa într-un oraş de provincie!
În rest, jos pălăria! Actori buni (unii au contracte de colaborare cu teatre bucureştene!), premiere de succes, săli pline... chiar dacă, uneori, de militarii de la unitatea din Parc
