E o asociatie lucrativa (stim ce vorbim!) cam disproportionata. Pe toate culoarele acestei institutii circula curenti de aer diferiti. Fiecare asociat cu aerele lui personale.
Numele tatalui: Gheorghe.
Tinuta patriarhala, data de varsta (n. 1929), trupul inca viguros, de esenta tare, probabil stejar, emana efluvii de omnipotenta. Ochi sprintari, inima dornica de zbenguiala (stau marturie cateva subiecte ale panzelor!). Neindurator cu timpul, promite solemn ca va aluneca dincolo de centenar. Dominator, e pus pe galceava si mereu ciufut (nu stie cat de bine seamana cu maiorul Botan, din schita lui Gh. Braescu!). Atmosfera kaki. Protocol de cazonerie la termen redus. Atunci cand ii raportez ca vreau sa scriu despre expozitia dumisalea, imi raspunde printr-o intrebare: "Cum adica, n-ai de gand sa cumperi?". Este propriul sau "piarist". Relationeaza public doar prin tablourile sale. Nimic altceva. Fara prostii sau zaharicale biografice. Fara rost (adica nu lasa liber niciun interstitiu!). Nu poti ajunge la el decat strecurandu-te in tablourile sale. Atat.
In schimb, pictura lui este la antipod fata de jupaneala afisata ostentativ de autor. Nu mai are pofta de scandal. E singur, e trist, e romantic, e emotiv, e destins. E un instrument al sensibilului ce vibreaza. Peisajele, cu predilectie cele de toamna, au ceva din linistea sapientiala a inteleptului care cunoaste parfumul frumosului decorticat de aparente. Tusele groase de ruginiu, alb sau rosu-vermillon sunt cat se poate de lucide. Deliberat spectrale. O adevarata simfonie fantasmica dirijata cu penelul. Chiar si atunci cand se ia la intrecere cu fiul pe subiectul Venetia, tatal castiga. Prin patina, prin tulbure, prin evanescent bine strunit. E un aer curat acesta. Desi ostenit, e frumos. Ca o datina. In numele tatalui: fiul. Vlad Gheo.
Produs al zilelor noastre grijulii. Comunicare si rela
