SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Încă mai plutea graţia frumoasei românce în sala concursului olimpic de gimnastică. Plutea ca o zbatere de fluture şi campioana de aur a României la sol. Frumoasa plină de lumină Sandra Izbaşa răspundea ziariştilor: "Cînd se ridica steagul nostru pe catarg şi răsuna «Deşteaptă-te, române!" plîngeam.

SĂ NU-I FIE DE DEOCHI DE VIAŢĂ!

Încă mai plutea graţia frumoasei românce în sala concursului olimpic de gimnastică. Plutea ca o zbatere de fluture şi campioana de aur a României la sol. Frumoasa plină de lumină Sandra Izbaşa răspundea ziariştilor: "Cînd se ridica steagul nostru pe catarg şi răsuna «Deşteaptă-te, române!" plîngeam. Mă gîndeam la părinţii mei şi la faptul că am adus o medalie de aur pentru România". Toate campioanele olimpice ale României şi-au înnodat lacrimile în barbă atunci cînd pe podium vedeau tricolorul spre înalt şi răsuna imnul. Şi Sandra Izbaşa nu şi-a mai putut reţine lacrimile, şi cu voce înlănţuită de emoţie fredona "Deşteaptă-te, române!". De ce cuvîntul România, starea de patrie aduc la suprafaţă toate sensibilităţile omului? De ce simţi preaplin de bunătate şi devotament atunci cînd vine vorba despre ţara ta? Pentru că oameni de nădejde ai României, oameni profunzi şi făcători de valori s-au destăinuit că atunci cînd au nevoie de reazem inima le aleargă spre mamă şi spre ţară. Simt nevoia să capete tărie, să-şi vadă mai limpede rostul purtîndu-şi inima spre părinţii care i-au adus pe lume şi spre ţara acolo unde au răsărit la viaţă. Trebuie să simţi cumva adîncul rădăcinilor ca să nu te spulbere orice vifor al vieţii. Simţi nevoia să nu fii frunză, ci să te simţi copac. Frunza cade, încearcă să se aştearnă pe pămînt pentru a simţi trăinicie, dar fără rădăcini o plimbă la voia lui vîntul. Dar altfel te simţi copac, cînd rădăcinile îţi sînt semn de tărie prin îmbrăţişarea pămîntului