Cu un decalaj de cinci ani faţă de versiunea de la Gallimard, a apărut în limba română întinsa lucrare a lui Toma Pavel, dedicată Gândirii romanului. Intervalul e rezonabil. Aerul de noutate absolută, nu. Pentru că, de cele mai multe ori, indicaţiile bibliografice coerente se opresc, în cazul profesorului american, la studii cu mult mai vechi ca, de pildă, Lumi ficţionale (1986), Mirajul lingvistic. Eseu asupra modernizării intelectuale (1988) sau Arta îndepărtării. Eseu despre imaginaţia clasică (1996). Traduse, şi ele, la distanţe mai mici sau mai mari faţă de ediţiile iniţiale, franceze ori anglo-saxone. Iar faptul că agenda culturală de la noi preferă subiecte cu mult mai lejere - de la generaţiile de creaţie până la raporturile dintre literatură şi politică, de la redescoperirea unor autori de rang secund până la intensa localizare a noţiunii de canon - e departe de a reprezenta o scuză.

Incongruenţa de atitudine există. Cu forţa evidenţei chiar. Cărţile lui Toma Pavel - voit polemice - ajung, la noi, substanţial îmblânzite. Iar ceea ce e, în ele, demn de a fi supus unei dezbateri frontale, capătă relaxarea locului comun. Din evenimente, ele devin - cu un termen de istorie literară complezentă - monumente. Aspra critică a structuralismului întreprinsă în Mirajul lingvistic, de pe poziţia lucidă a celui care s-a lăsat cândva sedus de această şcoală de gândire, ne-a parvenit în formă irevocabilă, întârziată, de asemenea, cu o jumătate de deceniu. Şi, deşi argumentele sunt acolo vibrante, consimţirea acestora s-a produs imediat.

Sper că alta va fi traiectoria de receptare a Gândirii romanului. Fie şi numai din motivul - elementar - că miza teoretică e cu mult mai greu de asumat la nivelul bavardajului intelectual. Delimitându-se de numele grele ale istoriei acestui gen, Toma Pavel stabileşte tranşant domeniile de operare ale sintezelor similare c